Pentru ca imi place sa zambesc,

Am un zambet larg pe chip si simt cum expresia fetei mi-a ramas inghetata asa.
Cu toate ca poate in interior nu sunt la fel de zambitoare, ochii imi rad ca in zilele calde de vara cand ma plimbam pe plaja si visam...

E placut asa. In timp ajungi sa te simtit la fel de bine ca si zambetul pe care il porti cu mandrie, in fiecare zi, de dimineata pana seara tarziu cand adormi... tot cu zambetul pe buze.
Poate ca ati observat cum postarile mele difera de la zi la zi, de la anotimp la anotimp si cum unele vorbesc despre zambete largi, iar altele despre lacrimi amare.

Sunt starile mele interioare, acum inghetate la faza de fericire neconditionata.

Ma simt bine cand vad copii de 4-5 ani cum imi zambesc si mereu le intorc un zambet cald. Ma gandesc mereu la cat de simpla trebuie sa para lumea pentru ei. La cat de mari li se par lucrurile din jurul lor si la cat de mult isi doresc sa le afle... Le zambesc nostalgic cand stiu ca o data ce au descoperit un lucru, nu li se va mai parea minunat, si il vor abandona pentru alta minune nedescoperita. Dar oricum, ei au toate motivele sa zambeasca. Pentru ei viata e o provocare si ar fi bine daca noi toti am lua cate un gram din entuziasmul lor...

Si revenind la mine, eu sunt bine acum. Mi-am descoperit pasiuni interesante ce-mi ocupa timpul liber. Si un lucru foarte important, am invatat sa accept sa las lucrurile sa decurga normal... Sa nu mai incerc sa schimb eu totul cu mainile mele mici si firave pentru ca oricum n-as avea nicio sansa si probabil durerea ar fi mai mare cand cineva imi va strivi bratele. Asa, daca imi tin mainile strans lipite pe langa corp, ele vor fi in siguranta. Cu toate ca inca ma mai lupt cu mine... ( da... inca mai am ideea aia ca in mine sunt doua "eu" care se lupta) incerc sa ma accept pe mine asa cum sunt si sa-i accept si pe ceilalti. Pana la urma e cazul sa recunosc ca fiecare dintre cei din jurul meu au cel putin o parte buna si desigur, mai multe parti rele. La unele persoane partea buna este clar superioara celei rele si atunci acele sunt persoane pe care le putem numi "bune" , iar la cele rele , unde partea rea iese in evidenta si un contrast puternic, le putem spune "rele" sau "persoane de evitat".

Am batut din nou campii in acelasi stil caracteristic mie... O sa inchiei cum v-am obisnuit cu un final incert care lasa loc de interpretari... Pentru ca asta si vreau. Vreau ca voi sa-mi interpretati cum doriti postarile...

Cand povestea se sfarseste

Inceput de primavara
Cu minuni ca alta-dat
Cand in orisicare seara,
De cum s-o fi inserat,

Ne plimbam tacuti pe-afara
Ne spuneam ca ne iubim
Si era a mia oara
Cand stateam sa ne privim.

Si citeam in ochii tai
Dragostea ce mi-ai purtat
Si aveam atatea cai
Pe care le-am fi urmat.

Stiu ca si acum am fi
Poate si mai fericiti
Si la fel noi ne-am iubi
Daca am fii iar iubiti.

Insa viata s-a jucat
Si pe noi ne-a despartit
Si chiar daca am jurat,
Pan' la urma ne-am mintit.

Si povestea s-a sfarsit,
Dar iti jur, nu te-am uitat.
Chiar daca ne-am amagit,
Eu cred ca a meritat!

Dupa Ora Pamantului.

Pai... Am stins luminile si tot din casa timp de o ora. Am aprins doua lumanari cu aroma de ciocolata si am scris poezii.
A fost frumos chiar... Si nu m-am plictisit deloc. A trecut repede ora cu poeziile mele... :)
Acum am redeschis calculatorul si m-am gandti sa scriu una din poeziile de ora asta. ( dar intr-un articol viitor) :).
Sper ca si voi ati stins luminile... :)

Stinge lumina! Lasa Pamantul sa respire!

Nu uitati ca astazi la ora 20:30, trebuie sa stingem luminile.
Pentru mai multe detalii faceti un click in dreapta, pe acel glob. :)
Trebuie sa ne implicam cu totii!
Haideti ca nu e greu! Oricine poate stinge lumina timp de o ora...
Atat am vrut sa va zic...

Regasire. ( Dialog)

Se stiau de mult. Inca de cand erau copii descoperisera o pasiune unul pentru celalalt. Cu timpul viata i-a despartit. Impinsi catre doua lumi paralele si-au construit destinul cu altcineva. Ea avea un iubit de 3 ani de zile si urmau sa se casatoreasca. El urmase o cariera de succes si se casatorise mai mult pentru posibilitatile ce i se vor ivi cu fata patronului lui.
Au fost surprinsi sa se intalneasca din intamplare intr-un parc in care fiecare venise singur din cauza neintelegerilor cu partenerii.

-Hei, buna! Ma mai tii minte? Sunt eu, colegul tau din generala...
-Buna! Normal ca te tin minte. Doar ne placeam asa mult atunci...
-Da... Cum iti merge? Esti bine?
-Da! a mintit ea...
-Hmm... Nu s-ar zice... Pe chipul tau citesc o tristete cunoscuta... Ca atunci cand iti placea de boul ala din generala si eu iti spuneam ca e un prost...
-Da... Iti dai seama ca eu fugeam dupa iubire si ca ea era chiar in fata mea?
-Da... Si totusi ce ai? Esti suparata?
-Pai... Ok iti spun. Iubitul meu... Culmea... boul ala din generala, vrea sa ne casatorim... Si, eu nu stiu daca e decizia corecta...
-Te rog sa ma scuzi, n-am stiut ca este iubitul tau...
-Nicio problema. Oricum a ramas la fel cum il stii... Stau cu el in casa, spune ca ma iubeste, dar eu nici nu stiu daca e adevarat ce-mi spune sau ma minte.
-Poate ca te iubea inca de atunci.
-Crezi ca eu pot uita cum se purta cu mine? M-a umilit atatia ani la rand... Acum cand el spune ca ma vrea, nu prea il mai vreau eu pe el. Dar tu? Esti bine?
-Sunt casatorit de 1 an cu fata patronului meu. E o fata draguta si chiar nu am probleme cu ea doar ca... Imi doream altceva de la viata. Mai stii cand vorbeam cu tine si iti spuneam ca sotia mea o sa fie cea mai alintata femeie din lume? Ca o sa fac orice pentru ea?
-Da...
-Ei bine pentru fata asta nu as face nimic. Am nevoie doar de firma tatalui ei si de un post bun...
-Se pare ca viata noastra nu a fost asa cum ne imaginam..
-Da... Imi vine sa ma reped in trecut si sa te cer de sotie...
-Pe mine?
-Da! Daca nu as fi cedat crezand ca iubesti pe altul acum am fi fost fericiti...
-Pe cine altul sa iubesc? Dupa ce mi-am dat seama ca boul de iubitul meu se purta cu mine ca si cu ultima fata de pe planeta, te-am iubit cu o dragoste oarba credeam ca te-ai prins, dar vazand ca nu dai niciun semn am lasat-o balta... Am crezut ca ai pe alta.
-Te iubeam... Si daca stau sa ma gandesc bine nu s-au schimbat prea multe de atunci.
-Doar ca acum tu esti casatorit, iar eu aproape maritata...
-Putem schimba asta...
-Stii... Acum cred ca e putin cam tarziu... Timpul a trecut si nu mai e ca la inceput... Imi doream sa fi tu primul baiat din viata mea, dar cum sunt cu un baiat de 3 ani... Iti inchipui ca nu ai mai fi primul... Si tu... la fel... N-o sa mai fiu prima...
-Macar am fost primul care ti-a atins buzele. N-o sa uit ziua aia...
-A fost frumos. Ca o poveste de dragoste cu final nefericit. Cand esti mic totul pare asa usor... Pare ca invarti lumea pe degete.
-Da, apoi cand cresti, ti se spulbera toate visele, toate lucrurile pure si curate in care ai crezut nu mai exista.
-Vezi... Deaia te... te iubesc! Pentru ca imi continui ideile, pentru ca stii ce gandesc si pentru ca ma intelegi char daca niciodata nu o aratai. Ai tu un fel de-a fi care m-a facut sa nu te uit...
-Uite, daca vrei si tu, renunt la tot si plec cu tine oriunde.
-Nu... Trebuie sa recunoastem ca e prea complicat pentru noi... Nu... Trebuie sa ne vedem de viata noastra.
-Cum spui tu... Nu pot sa te oblig, dar iti jur ca n-o sa te uit toata viata.
-Nici eu...
-Daca n-ar fi fost totul asta de greu si de complicat...
-Trebuie sa plec. Mi-a parut bine sa te revad.
-Si mie... Mi-a parut bine! Macar da-mi un sarut sa stim ca am terminat-o frumos.

S-au sarutat lung si s-au privit in ochi. Si-au citit unul altuia iubirea din privire si tristetea ca viata lor luase o intorsatura la care cand erau mici nu s-ar fi asteptat. Poate daca luptau mai mult pentru dragostea lor, poate daca nu le pasa asa tare de ceilalti acum ar fi avut o familie mare si fericita.
E trist cum viata separa destine menite sa fie unul langa celalalt. E trist, dar lucrurile astea se intampla peste tot in jurul nostru si daca noi nu stim sa luptam pentru ele, atunci viata noastra nu are niciun sens.

Scuze.

Imi cer scuze ca in ultima vreme postarile mele sunt plictisitoare si ca nu prea mai am timp sa scriu chestii interesante. Scoala mi-a invadat tot timpul si mi-a furat imaginatia. Mi-a dus-o departe, la mare... Ma asteapta pe plaja sa o regasesc intr-o zi calda de vara cand prin vene va incepe sa-mi curga din nou o raza de soare.
Promit ca o sa fac tot posibilul sa postez cat mai des. Promit ca n-o sa abandonez blogul asta. O sa scap eu de stresul asta prin care trec si dupa o sa fie ca inainte. Inca mai tin cont de sondajele voastre. Stiu ca vreti sa scriu dialogurile acelea, dar chiar n-am avut timp...
Poate revin diseara cu o postare ceva mai interesanta. Poate imi gasesc macar o parte din inspiratia pe care am pierdut-o ... :)

Vreau doar sa se termineee!

M-am saturat pana peste cap de matematica si de meditatii si de tot! Nu mai pot ! Poate sunt eu nebuna si tampita si cum o-i mai fi dar nu mai rezist!
Daca vreau ceva in momentul asta lucrul acela ar fi sa scap de generala, de cladirea aia, de temele alea, de majoritatea profesorilor, de TOT ce inseamna pentru mine stresul asta.
Inainte, aveam momente cand deschideam caietele cu placere... Acum... lollll vreau doar sa se termineee!
Nu ma mai pot concentra si nu mai pot scrie nimic pe blogul asta cat de cat "dragut". Inchiei aici. Nu am starea necesara sa mai scriu...
X(

Monotonie

Zilele trec din ce in ce mai greu intr-un ritm tare ciudat.
Niciodata nu m-am mai simtit atat de plictisita.
Vreau o schimbare. Ceva care sa ma trezeasca putin. M-am saturat sa fac mereu aceleasi lucruri.
Macar mai e putin si se termina anul...(la anul scolar ma refer:)) )
M-am saturat sa alerg dupa note, m-am saturat sa vin acasa, sa fac teme, sa fac meditatii... M-am saturat de viata pe care o duc.
Poate deaia am chef sa ies in fiecare weekend undeva, poate deaia vreau sa ma plimb mult cu rolele... Poate deaia cand pun capul pe perna adorm atat de repede... Poate deaia sunt asa cum sunt...
Stiu ca m-am schimbat. Nu mai am rabdarea de anul trecut si nu mai sunt in stare sa ascult toate chestiile care mi se spun. Ma plictisesc repede si la scoala simt ca nu ma mai pot concentra ca alta data. Se simte ca generala e pe sfarsite pentru mine si ca-mi doresc ca lucrurile sa fie altfel.
Vreau sa vina vara.
Am chef sa inot.
Am chef sa ma plimb ca alta data cu Alina pe plaja si sa facem poze multeee ...
Am chef sa ma trezesc la 13:00 cu toate ca in weekenduri am inceput sa ma trezesc la fel de devreme ca in timpul saptamanii indiferent de ora la care adorm seara.

In continuare cred ca se zice " mai mi-ai zis " nu " mi-ai mai zis" :)). O sa continui sa zic asa :P.

Acum... Normal... Ma duc sa scriu ceva teme... :
Pentru ca viata mea e la fel de monotona de la un timp...

Sondaje

Aseara, la ora 23:00 s-au terminat sondajele pe care le-am inceput in urma cu ceva timp. Multumesc tuturor pentru timpul acordat si pentru votul oferit. Acum stiu cat de des imi vizitati blogul si ce va place cel mai mult sa cititi aici.
Rezultatele au fost urmatoarele:

1.Ce va place sa cititi mai mult pe acest blog?
poezii 25% - 3 voturi
proza 16% - 2 voturi
articole cu poze 8% - 1 vot
informatii despre autoarea blogului 16% - 2 voturi
dialog intre diferite personaje 33% - 4 voturi

Total voturi: 12.
Cele mai multe voturi le-a avut dialogul intre diferite personaje spre urmare o sa incep prin a scrie mai multe dialoguri. Apoi, pe locul doi s-au clasat poeziile. Acestea sunt si preferatele mele. Pe locul trei informatii despre autoare blogului. V-am dat cateva intr-un articol de mai jos si cu prima ocazie va voi mai oferi. Tot pe locul trei s-a aflat si proza. O sa continui sa scriu proza de cate ori am ceva de zis. Locul patru l-au ocupat articolele cu poze. Ati intuit bine ca nu prea imi place sa pun poze pe blog. Voi pune poze doar cand ele vor avea o importanta majora in intelegerea mesajului transmis de articolul respectiv.

2.Cat de des vizitati acest blog?
Zilnic. 54% - 6 voturi
De cateva ori pe saptamana. 27% - 3 voturi
O data pe saptamana. 0% - 0 voturi
La doua saptamani. 9% - 1 vot
O data pe luna. 0% - 0 voturi
Mai rar de o data pe luna. 9% - 1 vot

Total voturi: 11.
Am aflat in urma acestui sondaj ca am 6 (dar poate si mai multi) vizitatori zilnici. Alti 3 vizitatori intra pe acest blog de cateva ori pe saptamana, unul la doua saptamani, iar altul mai rar de o data pe luna.



Multumesc mult pentru ca imi vizitati blogul si pentru ca prin voturile voastre am constientizat faptul ca acest blog nu este doar al meu, ci un rol important il au cei care il viziteaza si care isi spun parerea. :)

Fetele cu ghiozdane au fost in parc :)

Astazi am iesit in parc cu rolele cu cateva colege ( Valy, Gaby, Nicoleta si Ionela) :D.
A fost foarte frumos maaa.
Chiar mi-a placut :)).
Ne-am plimbat multtt si am fost la cofetarie :x.
Placinta aia a fost prea delicioasa. :))
Si un baiat a vrut sa strige dupa una dintre noi si a zis ceva de genul " psss... fata cu ghiozdan..." si noi aveam toate ghiozdane :)). Ehh... trecand peste acest "episod" alti baieti vorbeau de noi si ziceau ca venim de la scoala. Lol... Baieti... ganditi-va si voi inainteee : E SAMATA!!!. :))
Am comentat cu Gaby toate tinutele oamenilor din parc si am ras de tot ce am apucat.
Ionela a adunat toti cainii dupa noi:)). Specific ei :x.
Era sa murim si de sete... Ni se terminasera "proviziile" de apa :)).
Si a fost asa frumos afara :).
Si acum ma dor putin picioarele:)).
Trece.
Chiar mi-a placut mult :>.
As vrea sa mergem mereu asa. E prea frumos si chiar e pacat... Ca mai sunt 3 luni si gata... Oricum as vrea sa iesim in fiecare weekend:x. O zi iesim, o zi facem teme :)). Asa e frumos :x.


Mi-a placut mult soarele de astazi :).

Despartire. ( Dialog... pentru ca asa ati dorit :) )

-A venit vremea sa-ti spun adio! Pentru toate clipele in care m-ai facut sa plang, acum am curaj sa-ti spun ca plec!

-Dar, credeam ca ma iubesti...

-Da! Te iubesc! Sau cel putin te-am iubit! Nu pot sa neg acest lucru... Dar mi-ai facut prea mult rau sa pot trece peste...

-Iubito, nu pleca...

-Stiu ca in felul tau bolnav poate ma iubesti... Stiu ca ai sa plangi multe nopti de acum inainte! Dar nu mai pot sta... Mi-au ajuns lacrimile ce le-am varsat pentru tine... M-am saturat sa ma prefac ca totul e bine... M-am saturat sa-ti accept greselile alea... Vreau sa te doara! Vreau sa vezi cum e! Vreau sa vezi cum e sa plangi ani de zile...

-Te rog, ramai! Am nevoie de tine! Numai tu ma intelegi, doar tu ma accepti! Fara tine nu am nimic!

-Nu te intrebi cum de numai eu te accept? Crezi ca alta in locul meu ar mai fi fost inca aici? Mi-as dori sa nu ma uiti in veci! Mi-as dori sa ma cauti in toate celelalte si sa nu ma gasesti! Ai sa intelegi candva cat te-am iubit! O sa regreti ca ti-ai batut joc!

-Si tu? Poti sa ma uiti asa usor dupa tot ce a fost intre noi?

-Nu, nu mi-e usor! Te visez noaptea si ma pierd cand privesc poza cu noi... Dar mie o sa-mi treaca! O sa vina un alt "el" in viata mea si tu o sa ramai in trecut! Insa tu nu ma vei uita! Vei incerca sa ma recastigi si eu iti voi spune cu zambetul pe buze ca mi-e mult mai bine fara tine! Ca nu te mai vreau!

-Nu... Mai ramai o clipa! Macar mai da-mi un sarut!

-Nu! Nu esti demn sa-mi mai atingi buzele! Ti-ai batut joc si acum platesti!

-Acum... Vei pleca?

-Da! Ti-am lasat in camera o cutie cu toate lucrurile ce mi le-ai dat, cu toate pozele si tot ce ma mai lega de tine! Acum sunt libera si nu mai am nevoie de ele!

-Puteai sa le pastrezi...

-Nu. E OK asa... Le poti da altei fete ca mai apoi sa ti le aduca din nou intr-o cutie cand te va parasi...

-Sper ca iti va fi bine fara mine...

-Imi va fi! Acum voi pleca... Adio! Ramai cu obsesiile tale bolnave! Sa nu uiti ca te-am iubit candva, fraiere! Acum s-a terminat!

-Acum... Imi dau seama cat ti-am gresit...

-Prea tarziu! Adio!


O stea a cazut, o iubire a murit... O fata a zambit din nou:). Un baiat a pierdut...

Ma pierd...

E ciudat sa te pierzi cand trebuie doar sa urmezi niste indicatoare... E ciudat...
Eu ma pierd...
Ma pierd printre lucruri marunte, printre sperante, iluzii...
E ciudat si tare complicat.
Pentru ca e prea tarziu sa inceapa, vreau doar sa se termine!
Sunt suparata pe mine pentru ca nu imi tin promisiunile pe care mi le fac... Sunt suparata pe mine pentru fiecare lucru pe care il fac gresit. Ma cert si ma contrazic la fiecare gand... O parte din mine imi spune ca e bine ce fac, insa alta parte e total impotriva faptelor mele.
E ciudat cum un sentiment la anihileaza pe toate celelalte...
Uneori imi vine sa renunt la tot... Sa fug departe. Insa stiu ca nu se poate.
Trebuie sa raman aici si sa continui ce-am inceput.
Nu pot ascunde ce simt. Unele lucruri se intampla pentru ca asa trebuie... Unele, pentru ca asa vrem noi...
Sunt confuza si am nevoie de o harta sa ajung la destinatie...
Ma pierd. In fiecare minut, in fiecare ora... Ma pierd!
Pentru ca acum sunt prinsa intre lucruri ce ma deprima.
Pentru ca in mine se da o lupta si pentru ca nu stiu cine o va castiga.
Pentru ca e ciudat cum am momente cand rad si cand ma intristez brusc.
Pentru ca sunt fortata de imprejurari sa raman cu picioarele pe pamant cand eu am cea mai mare nevoie sa zbor...

Oare iubirea chiar invinge totul?

Era o dimineata racoroasa de primavara. Probabil ca ingerasii se jucau linistiti
in cer in timp ce printesele inca isi mai faceau somnul de frumusete in
palatele lor mari.
Ea se plimba linistita prin parcul care ii amintea de trecut. Respira adanc aerul curat in comparatie cu cel din restul orasului de beton. Era prinsa intre blocuri gri zile la rand, iar cand timpul ii permitea, fugea la locul ei drag unde nimeni nu o putea gasi. Cel putin nimeni cunoscut nu trecuse pe acolo pana atunci…
Ii placea sa priveasca lacul albastru. I se parea ciudat cum razele soarelui se oglindeau atat de frumos in apa linistita.
Uneori, cand era nervoasa si cei pe care ii iubea o raneau, se ducea acolo, pe malul lacului, lua pietre de diferite dimensiuni si le arunca cu putere. Se calma si multumea in sinea ei parcului pentru ca a primit-o si de aceasta data.
Dimineata aceea era insa cam ciudata…
Timpul parea ca trece greu, diferit, iar ea nu se putea concentra sa invete lectia la fizica pe banca pe care statea de fiecare data. Ciudat… De obicei mergea foarte bine treaba aceasta…
A lasat caietul din mana si a ramas surprinsa sa gaseasca in fata ei un baiat.
Se uita atent la ea. Parea sa vrea ceva.
-Buna! Te pot ajuta?
-Buna dimineata!
Continua sa o priveasca adanc in ochi in timp ce cuvintele i-au rasunat ciudat din grura aproape inclestata de emotii.
-Hei! Esti bine?
-Da… Vroiam sa te intreb ce faci aici…
-Stau. Incerc sa invat o lectie la fizica…
-Vi des pe aceasta banca?
-Cand am timp. Da, destul de des…
-Si eu la fel…
-Ai vazut si tu biletelele pe care le tot lasa cineva in care scrie povesti de dragoste unei fete pe care scrie ca nu o cunoaste?
-Eu… Eu le scriu…
-Uau! Esti foarte talentat!
-Multumesc!
-Tu chiar nu o cunosti pe fata aceea?
-Am visat-o o data…
-Cum arata?
-Pai…Era satena, avea ochii caprui… Si , scuze , dar… Semana perfect cu tine …
-Deci… De aceea te uitai asa la mine…
-Da. Scuze, trebuie sa plec…
-Nu, stai! Crezi ca sunt chiar eu fata din vis?
-Pai, nu stiu… Trebuie sa plec!
A fugit repede ocolindu-i privirea intrebatoare. Fata l-a urmarit pas cu pas. Se gandea ca nici macar nu l-a intrebat cum se numeste… A lasat-o pe banca aceea cu noi ganduri si ipoteze ce o faceau sa-si piarda si mai tare interesul pentru lectia aceea pe care nu o terminase de invatat…
In cele din urma, trezita de alarma telefonului mobil fixata strategic cu 20 de minute inainte de inceperea testului la fizica, s-a ridicat cu greu si a pornit spre locul pe care avea cel mai putin nevoie sa-l vada acum: scoala.
Testul a decurs normal… Normal pentru cineva constient ca n-a invatat mai nimic si ca va lua o nota care in cel mai bun caz nu ii va afecta mediile pe termen lung…
Se gandea la baiatul din parc ce i-a atras atat de mult atentia. Ii ramasesera in minte ochii lui verzi, patrunzatori. Ochii pe care nu-i va uita mult timp de atunci inainte…
Visa cand o voce cunoscuta a trezit-o brusc:
-Alice! Ce e cu tine? Ai patit ceva?
-A, nu Laura, sunt bine! Nu-ti face griji!
Era putin mirata. Pentru prima data cea mai buna prietena a ei a intrebat-o daca a patit ceva… De obicei discutiile lor incepeau cu “Buna! Hai sa-ti spun ultima barfa din scoala! “ sau “Mi-am luat pantofi noi!”.
Deci se vedea. Era destul de evident daca pana si Laura observase…
Si-a propus sa si-l scoata din minte pe necunoscutul cu ochi verzi.
Se concentra mult la teme, invata mult si in general nu perimitea sa aiba momente de liniste care sa o distraga de la planul stabilit,
A hotarat sa nu povesteasca nimanui despre el si sa nu mai viziteze pentru un timp parcul acela…
Totul parea sa mearga bine… Aproape il uitase cand o problema banala, dar pe care nu o mai suporta, a adus-o pe banca aceea…
A privit curioasa la teancul de scrisori prinse de banca si acoperite in asa fel incat vantul sa nu le poata lua/ Era un parc mic si putin vizitat asa ca autorul stia ca scrisorile vor fi in siguranta.
Alice a deschis prima scrisoare, cea cu data mai indepartata. Cu doar o zi dupa intalnirea inedita a celor doi…
Pe plic erau scrise cateva cuvinte: “Stiu ca vei reveni aici. Citeste te rog! “.
Curiozitatea a impins-o sa citeasca mai departe.
“Am uitat sa-ti spun numele meu… Ma cheama Edward. “
Elucidase primul mister.Aflase numele necunoscutului…
“M-am gandit bine si cred ca tu esti fata pe care am visat-o…De ieri ma gandesc la tine si esti identica cu cea din vis…Am uitat sa-ti cer numele asa ca ti-am pus eu cateva: Isabella , Maria sau poate Alice…”
A ramas surprinsa sa-si citeasca numele…
“Si m-am gandit sa vin aici zilnic si sa-ti las cate o scrisoare. Stiu ca ceva , te va aduce candva inapoi, pe aceasta banca…”
De unde stia?! Citea oare ganduri? Alice nu gasea nicio explicatie cat de cat logica …
Baiatul ii scrisese totul. Cum o visase, cum scria inainte sa o cunoasca si lasa scrisorile pe banca aceea, cum parcul il inspira…
Dupa ce a terminat de citit pentru a treaia oara fiecare scrisoare in parte, Alice s-a gandit sa-i dea un raspuns scurt: ” Ma cheama Alice, ma gasesti aici joi la 11:00 “.
La ora stabilita Edward o astepta nerabdator. Cu toate ca stia , era constient ca va veni, a ramas surprins sa o vada cum se apropie de banca. Rasuflarea i se taiase, iar inima para ca ii va iesi din piept. Se gandea cum sa inceapa discutia, dar Alice i-a luat-o inainte:
-Buna!
-Buna, Alice! Ia loc…
-Ce frumos scrii…
-Multumesc. Tu m-ai inspirit… Tu cea din vis si tu cea din fata mea… Imi pare bine ca ai venit…
-Tu de ce vi aici, pe aceasta banca?
-Vin sa uit de probleme…Pe banca aceasta totul este mai usor… Dar tu?
-Din acelasi motiv…Uneori nu inteleg viata…Vin, ma asez pe banca si totul pare ca prinde un sens, un inteles nou… Aici este oaza mea de liniste…
Discutia a continuat parca la nesfarsit. Se priveau in ochi si nu se plictiseau unul de celalalt. Erau fascinati sa-si descopere reciproc lumile secrete. Au vorbit despre toate: despre viata, soare, univers, lumina, despre ei si despre ceilalti.
Au descoperit unul in celalalt partea ce le lipsea. Erau suflete pereche si au simtit-o inca de la inceput.
S-au despartit cu greu si si-au spus ca se vor revedea a doua zi, in acelasi loc pe care mai tarziu il vor numi “al lor”.
Au continuat asa timp de cateva luni. Uneori nu faceau altceva decat sa se salute, iar apoi ascultau impreuna zgomotul pietrelor aruncate in apa.
Si-au descoperit pasiuni comune: le placea aceeasi muzica, gandeau la fel in multe privinte si doreau aceleasi lucruri.
Insa totul s-a schimbat cand intro zi, fata a gasit pe banca o scrisoare in care el o anunta ca nu se mai pot vedea si ii dadea o vaga explicatie cum ca cineva i-ar interzice sa-i mai vorbeasca.
Alice era distrusa. A plans mult. S-a refugiat de ceilalti si s-a ascuns zile intregi in casa, departe de ochii curiosi ai lumii ce nu ar fi ajutat-o cu nimic…
Pentru o perioada a renuntat chiar sa mai mearga la scoala. I se parea ca fara Edward viata ii era goala, iar sufletul pustiu. Simtea ca ochii lui verzi o mai urmaresc inca asa cum o urmareau in parcul acela, pe banca ce fusese a lor…
Isi amintea atat de clar privirea lui… Ii era teama ca nu cumva timpul sa-i stearga amintirea… Traise langa el in cateva luni, o intreaga viata!
Parintii n-au inteles-o, au considerat-o un “caz pierdut” si au numit-o ciudata…
Incetase sa mai mearga in acel parc… Ii aducea aminte mult prea mult de cel al carui nume nu il mai putea spune nici macar in gand… Il considera un vis, un cosmar ce i-a lasat urme adanci in inima.
Uneori il visa. Se trezea speriata si isi spunea singura ca trebuie sa se calmeze. Era doar ea impotriva tuturor. Nimeni nu o intelegea nimeni nu o ajuta pentru ca nimeni nu stia adevarul… Toti stiau, credeau ca este vorba despre un baiat, dar nimeni nu stia modul in care baiatul i-a frant inima… Nimeni nu stia cu ce scrisori dormea Alice in fiecare noapre sub perna si nici cate lacrimi se ascundeau in fiecare din plicuri…
Dupa o perioada destul de lunga de timp a decis sa iasa. S-a imbracat cu niste haine vechi, si-a luat ghiozdanul si a plecat catre scoala.
Nu a luat in seama nicio privire enervanta a celor din jur… Cu toate ca toti se uitau atent la ea parea sa nu o intereseze. A intrat in clasa, si-a lasat ghiozdanul, si-a scos cateva carti pe banca si a asteptat venirea profesorului.
Pana si domnul Smith, profesorul de limba engleza a fost surprins sa o vada. S-a holbat timp de cateva secunde la ea, apoi, simtindu-se vinovat si-a retras privirea si a inceput sa le vorbeasca despre lectia ce urma sa le-o predea.
Nici in pauza lucrurile nu s-au schimbat. Toti colegii se uitau la ea, dar nimeni nu indraznea sa ii puna vreo intrebare…
Laura a indraznit impinsa de siguranta ca inca mai era cea mai buna prietena a ei…
-Alice…Buna!
-Buna, Laura.
-Esti… Esti bine?
-Sunt…
-Nu, stai… Scuza-ma, nu treabuia sa te intreb asta… Normal ca nu esti inca bine…
-Nu, e in regula doar ca nu prea vreau sa discut despre ce a fost…
-De acord. Vorbim mai tarziu. Trebuie sa plec.
Laura nu a fost niciodata o prietena destul de buna in astfel de situatii. Nu stia sa o ajute, nu era in stare sa asculte si nici sa dea sfaturi nu stia. Alice nu se supara pe ea. Stia ca are si ea destule defecte si ca Laura i le accepta de atatea ori asa ca era de asemenea obligata sa i le accepte pe ale sale.
Ziua a continuat in acelasi mod confuz si fals… Nu se simtea in largul ei si abia astepta ultimul clopotel de iesire.
Nici ea nu stia de ce, dar simtea ca trebuie sa mearga in parc. Chiar in secunda aceea. Si-a luat in graba ghiozdanul si s-a indreptat spre iesire.
Ajunsa la poarta parcului a stat o clipa pe ganduri. Stia ca daca va intra, va da dovada de slabiciune, isi va arata ei ca nu l-a putut uita pe Edward.
A pasit incet, nesigur si s-a apropiat de banca… In minte avea imaginea clara a ochilor sai. Era o imagine draguta. Ei doi, pe banca, privindu-se…
Lacrimile au inceput sa-i inunde chipul, durerea o cuprindea pe masura ce amintirile deveneau mai clare. Nu-si putea scoate din minte ideea ca nici macar nu stia pentru ce disparuse asa din viata ei… Avea dreptul macar la o explicatie. Merita sa stie de ce baiatul ce ii jura iubirea a decis sa o paraseasca printr-o scrisoare intr-o zi banala de toamna.
A inchis ochii si a simtit cum durerea ii invaluie tot trupul. Nu isi mai simtea picioarele si fara sa-si dea seama s-a apropiat cam prea mult de lac… Era pe punctul de a cadea cand o mana rece, dar atat de cunoscuta a tras-o cu o miscare rapida, dar placuta.
Surprinsa sa-l vada , Alice a inceput sa planga de emotii.
Edward o tine in brate si incerca sa o linisteasca.
-Alice, gata, sunt aici calmeaza-te!
-De ce-ai mai venit? De ce? Vrei sa ma amagesti iar? Intr-o zi o sa pleci… Si eu o sa raman din nou singura. Aproape ca te uitasem, a mintit ea.
-Nu, nu o sa mai plec! Alice, am incercat sa te uit, dar n-am putut asa ca m-am intors. Simteam ca esti aici si am avut dreptate. Am incercat sa stau departe de tine, dar nu pot!
-Macar, merit o explicatie pentru modul in care mi-ai spus “adio”, merit sa stiu de ce ai disparut pentru o perioada din viata mea…
-Meriti! Imi cer iertare ca nu ti-am spus atunci, n-am putut! Te rog, hai pe banca noastra… Mi-e dor sa stam acolo si sa ne privim in ochi… O sa-ti spun tot… Haide…
S-au asezat incet si totul parea atat de firesc… Cu exceptia lacrimilor lui Alice si a gandurilor lui Edward totul era obisnuit, ca lunile acelea pe care le-au petrecut impreuna.
Au urmat cateva clipe de tacere, un ragaz pe care Alice i l-a acordat lui Edward pentru a-si pune gandurile in ordine. Nici nu-si putea inchipui ea cata nevoie avea el de momentul acesta… Era confuz, nu stia daca va putea face fata situatiei. Simtea ca pe umerii lui apasa o greutate mult prea mare ce din clipa in clipa poate sa-l striveasca.
-Ce iti voi spune acum, ti se va parea ciudat, poate ti se va parea o minciuna, dar te rog sa ma crezi. Mi-e foarte greu sa fac ce fac acum, te rog, asculta-ma!
-Edward, ma sperii… Ce ai?
-Alice, eu sunt print! Provin dintr-o familie nobila, parintii mei sunt urmasii unor mari regi… Mama mea a afalt de noi doi… Mi-a interzis sa te mai vad… De aceea ti-am lasat scrisoarea… Nu iti mai puteam vorbi…
Alice il privea si nu putea sa creada. Stia ca Edward nu avea niciun interes sa o minta si totusi i se parea imposibil… Cum sa intalneasca ea, din toti baietii din oras, tocami un print?
-Si, acum, nu este periculos sa fi aici cu mine? Mama ta si-ar putea da seama ca ai venit sa ma vezi…
-Acum nu-mi pasa de mama, imi pasa de tine! Vreau sa stii adevarul.
El si-a reluat povestea de unde ramasese:
-I-am spus mamei ca te iubesc si ca imi doresc sa continui sa vorbesc cu tine, ca nu-mi vad viata altfel, dar mi-a spus ca un print, nu poate avea o relatie cu o fata oarecare. Mi-a spus ca atunci cand voi fi suficinet de mare ea si cu tata ma vor insura cu o printesa adevarata. Dar eu nu vreau nicio printesa! Te vreau doar pe tine. Am incercat sa le explic, am incercat sa-i fac sa inteleaga, dar mi-a fost imposibil.
-Chiar e imposibil, Edward… Trebuie sa terminam povestea aceasta… Nu o sa putem niciodata sa fim fericiti! Chiar daca tu vrei sa fim impreuna, probabil mama ta te va santaja cumva sa nu ne mai putem vedea… Si tu tin enorm la tine, si recunosc ca nu te-am uitat in tot acest timp cat nu te-am mai vazut, dar nu se poate…
-Ba da! Alice, tu vrei sa fim in continuare iubiti?
-Da, vreau… Dar intelege ca nu putem…
-Deci raspunsul e “da”, vrei?
-Vreau.
-Atunci vom putea. Ai incredere in mine. Am un plan si in curand va fi bine, iti promit!
-Inca nu-mi vine sa cred… Inainte sa avem discutia aceasta ma gandeam ca m-ai parasit dintr-un motiv banal, ca te-ai plictisit de mine, ca nu m-ai mai vrut…
-Cum puteai sa crezi asta? Credeam ca mi-ai citit in privire cat te iubesc…
-Pai tocmai, pentru ca ti-am citit mi-era imposibil sa cred, Doar ca nu gaseam alta explicatie…
-Ai dreptate. Trebuia sa-ti scriu atunci tot… Sa-ti marturisesc tot adevarul…Mi-era teama ca nu ma vei crede…
-De fapt esti singura persoana pe care o cred!
-Te iubesc, Alice! Si iti jur ca voi lupta pentru iubirea aceasta in ciuda amenintarilor parintilor mei.
Tocmai cand Alice, urma sa-i marturiseasca de asemenea lui Edward cat il iubeste si ca o sa lupte alaturi de el in numele iubirii lor, o voce autoritara i-a intrerupt:
-Edward, fiule, ce cauti aici si mai ales ce cauta aceasta fata cu tine? Ea este Alice nu-i asa? Ti-am spus ca iti interzic sa te mai vezi cu ea!
-Mama, da, ea e Alice si nu-mi pasa de interdictiile tale! O iubesc, mama! Si stiu ca si ea ma iubeste! Si nu-mi pasa daca trebuie sa plec de acasa pentru a putea sa fim fericiti! M-am saturat sa-mi spui mereu ca ma vei casatori cu o fata pe care nici macar nu o cunosc…
-Te rog frumos, plecam imediat! Haide! Acum! Si eu m-am saturat de mofturile tale! De astazi nu vei mai iesi din casa, iti voi angaja profesori particulari si nu vei mai parasi curtea aceea pana te inveti minte! Iar tu, domnisoara Alice, te rog sa-mi lasi baiatul in pace! De ce vrei sa fi iubita lui? Vrei sa ne iei averea nu-i asa?
-Doamna, eu astazi am aflat ca el e print…
-Nu-mi pasa! De astazi, relatia voastra s-a terminat. Edward sa mergem!
-Alice, te iubesc si o sa ma intorc la tine, iti jur! Te rog sa ma astepti!
-O sa te astept, o sa fiu mereu doar a ta sit e voi astepta cat va fii nevoie! Te iubesc!
Confuza, Alice, ramasa pe banca, a hotarat sa nu planga. Stia acum ca Edward o iubeste si ca intr-o zi se va intoarce la ea. A decis sa astepte, sa isi vada de viata ei normala, pana cand printul ei se va intoarce sa o salveze.
Zilele treceau incet, dar era sigura pe ea. Continua sa invete, sa ia note bune si din cand in cand iesea cu prietenii la plimbare.
Era cu Laura intr-un magazin cand i s-a facut rau si a lesinat.
Speriata Laura a chemat o ambulanta si a mers cu ea la spital.
O veste cutremuratoare urma sa-i schimbe intreaga viata si sa-i dea peste cap planurile pe care si le facuse: Alice avea leucemie.
Doctorii erau nesiguri in privinta tratarii bolii. Alice era constienta ca mai devreme sau mai tarziu aceasta boala o va ucide!
Prima persoana la care s-a gandit, a fost Edward! Cum ramane cu planurile lor? Daca pana va veni el sa o salveze va fi prea tarziu?
Avea asa multa nevoie de el acum… Nici macar nu putea da de el…
Si-a adus aminte ca ii lasase un numar de telefon pentru “urgente”. A hotarat sa-l sune. Merita sa stie adevarul deoarece si-a promis ei ca nu il va minti niciodata pentru a nu mai exista intre ei incidente ca cel de atunci cand a aflat ca este print…
A format numarul de telefon prelungind fiecare apasare a tastelor pentru a intarzia momentul cand va trebui sa-i spuna…
-Alo. Cine este?
-Edward, sunt Alice!
-Alice! De ce plangi? Ce s-a intamplat?
-Eu… Eu am leucemie Edward! O sa mor!
-Nu, Alice, nu se poate sa mori! Planul meu… Este aproape gata… In curand o sa putem fii fericiti!
-Intelege Edward, o sa mor!
-Unde esti?
I-a dat adresa spitalului, iar peste doar cateva minute Edward era in salonul ei.
-Alice!
Plansese tot drumul si fata a observat acest lucru. I-a sters usor lacrimile si i-a spus ca asa a fost sa fie… Ca iubirea lor nu este facuta sa reziste…
-Nu pot sa accept asta, intelegi? Te iubesc! Si nu pot accepta sa te pierd!
-Gata, linisteste-te! Nu avem ce sa facem, bine? Hai sa traim momentele astea, hai sa nu ne mai gandim la viitor! Doctorii mi-au spus ca acum sunt bine, ca pot pleca acasa si ca trebuie sa vin la control o data pe saptamana…
-Vrei sa mergem in parc?
-Da, vreau!
S-au plimbat ore in sir prin parc, se tineau de mana si din cand in cand cateva lacrimi le cadeau pe obraz…
Se gandeau de ce soarta a fost asa de dura cu ei si de ce le-a fost dat sa se desparta, nu pentru ca nu se iubesc, ci pentru ca asa le este scris…
Dupa lungi momente de tacere, el a spus hotararea pe care a luat-o:
-Alice, am hotarat sa plec cu tine oriunde! Renunt la tot! Plcam amandoi undeva departe…
-Acum, nu-ti pot refuza nimic. Am decis sa fac orice sa-mi petrec cu tine restul vietii…
-Mergem la mare?
-La mare? Da… De ce nu?
-Vreau sa inotam impreuna…
-Imi place mult marea… Va fi poate ultima oara cand o sa o vad… Asa ca accept.
Au cumparat cu putinii bani pe care ii aveau la ei doua bilete de tren si au plecat la mare…
Nu aveau bagaje asa ca de cum au ajuns s-au indreptat spre plaja pustie si s-au plimbat printre valuri.
Traiau intens fiecare clipa pentru ca stiau amandoi ca nu mai aveau mult timp…
-Alice, ramai putin aici… Vin repede. Vreau sa-ti aduc ceva…
-Te rog, sa nu ma lasi aici!
-Cum sa te las aici? Vin repede… Promit.
In cateva minute era inapoi. A privit-o in ochi si i-a spus sincer, din toata inima:
-Alice, stiu ca suntem mici, dar nu stiu daca voi mai apuca sa-ti spun asta vreodata. Vrei sa te mariti cu mine?
-Acum?
-Da, uite! Ti-am adus un inel… Un inel care sa simbolizeze iubirea noastra… Deci vrei?
-Da, Edward, vreau!
I-a pus inelul pe deget in timp ce doua din lacrimile lor s-au intalnit pe nisip…
Au ramas toata noaptea pe plaja si au dormit imbratisati.
De dimineata au privit impreuna rasaritul, iar Edward i-a adus un ceai cald la micul dejun. Erau fericiti si simteau ca isi petrec astfel viata din totdeauna.
Isi jurau in fiecare clipa iubirea si doar privindu-se in ochi isi spuneau ce aveau de spus. Alice inca se mai pierdea in ochii verzi ai iubitului sau si inca mai simtea fiori cand ii atingea mana.
Era o iubire pura, o iubire de adolescenti ce parea ca nu va muri niciodata.
Daca ii priveai o clipa ai fi stiut cat de mult se iubesc si cate sunt in stare sa faca pentru o iubire…
Au stat pe plaja cateva zile, apoi au hotarat sa plece deoarece Alice nu se simtea prea bine. Cum au ajuns, Edward a dus-o la spital unde au primit o noua veste cutremuratoare! Boala lui Alice avansase si situatia era din ce in ce mai grava. Pentru ea zilele aproape ca se terminasera, iar tot ce mai putea el sa faca era sa-i fie alaturi pana la sfarsit.
Doctorii au decis sa o interneze pentru a putea sa o supravegheze mai bine si sa ii usureze chinul in cazul in care ar pati ceva.
Acceptasera amandoi moartea si vorbeau deschis despre acest subiect,
Edward i-a marturisit ca nu o sa o uite niciodata, iar Alice i-a spus ca va avea mereu grija de el din cer si ca atunci cand ii va fi mai greu, sa se gandeasca o clipa la ea.
El nu s-a despartit de patul ei pana in ultima clipa. A tinut-o de mana si a fost acolo cand sufletul i-a parasite trupul. A privit-o in ochi si i-a spus pentru ultima oara cat de mult o iubeste.
Ultimele cuvinte pe care Alice le-a spus au fost: “Dragostea invinge totul!”.
Edward nu a uitat niciodata aceste cuvinte.
la 3 ani dupa moartea frumoasei si unicei sale iubiri, Edward a ramas singur, a renuntat sa se mai considere print si a plecat sa locuiasca intr-o casa pe malul marii. Acolo traise ultimele clipe frumoase cu Alice si acolo dorea sa traiasca tot restul vietii lui.
Printr-o petitie pe care au semant-o 1000 de personae a reusit sa sa redenumeasca parcul in care ei s-au cunoscut.
Noul nume era “Alice”, iar pe banca lor au fost scrise ultimele cuvinte spuse de aceasta: “Dragostea invinge totul!”.
Pentru prima oara parcul era plin de persoane care o cunosteau pe Alice sau care au venit doar pentru ca ii auzisera drama.
Poate ca moartea lui Alice nu a schimbat lumea. Poate ca toti cei ce i-au auzit povestea o vor uita intr-o zi .
Poate nu vor invata nimic din ea si poate cuvintele de pe banca se vor sterge.
Poate vor da un nou nume parcului cand un alt cuplu de indragostiti va suferi o drama asemanatoare.
Insa, un lucru este sigur. Iubirea chiar invinge totul.
Cei doi au demonstrat ca aceste cuvinte sunt adevarate si ar trebui sa fie un exemplu pentru noi toti.
Sunt un real exemplu al iubirii sincere, dezinteresate si al curajului de a lupta pentru ceea ce au simtit.

Sfarsit !

100 !!!

Si acesta, este articolul cu numarul 100 !
Imi pare bine ca am ajuns pana aici si imi doresc sa continui sa scriu inca 100, si inca 100 ...
Vreau sa multumesc inca o data tuturor celor care imi viziteaza blogul, sa le multumesc celor care imi lasa comentarii, sa le multumesc colegilor care imi spun de fiecare data ca le-a placut ce au citit...
Va multumesc ca datorita voua, am fost motivata sa scriu mai departe pentru ca stiam ca cineva va citi ce eu scriu...
>:D<
Noapte buna, tuturor!

La cererea publicului... (cum suna chestia asta :)) )

Am vazut ca pana acum la voturile de la sondajele din drepta =>
pe primul loc la articole pe care ati vrea sa le cititi pe acest blog sunt dialogurile intre diferite personaje. Promit ca o sa postez si din acelea, dar acum vreau sa ma ocup de locul doi in sondajul ce inca nu s-a incheiat (asa ca va rog sa votati in continuare) adica "informatii despre autoare blogului".
Pai, ma numesc Alexandra, am implinit 14 ani pe 26 februarie, sunt in clasa a VIII-a, locuiesc in Bucuresti...
Imi place sa scriu poezii, dar si diferite texte si povesti. :)
Blogul acesta mi-a devenit o pasiune deoarece ma descarc scriind si imi place sa vad ce parere au ceilalti despre ceea ce gandesc.
La anul voi merge la liceu si nu sunt inca hotarata care este cel mai potrivit pentru mine... Vor fi totusi patru ani...
Cu toata modestia mea, trebuie sa recunosc totusi ca am note foarte mari la scoala si ca sunt destul de apreciata printre profesori...
Din nou, pastrandu-mi modestia pot sa afirm si ca sunt un copil cuminte, ca nu fac probleme parintilor si ca incerc sa-i fac sa se simta mandrii de mine.
Printre defectele mele as putea enumera faptul ca sunt usor influentabila, faptul ca atunci cand cred un lucru mi-l sustin cu tarie... Nu stiu... Poate ca am gura prea mare uneori... Poate ca iau apararea nejustificat oricui are probleme si eu cred ca nu e vinovat...
Am un catel si o pisica...
Imi place sa inot si sa patinez...
Ador sa merg la mare si nu a fost an in care sa nu merg inca de cand eram foarte mica (1 an si jumatate).
Sunt in zodia Pesti. Aceasta zodie ma caracterizeaza din toate punctele de vedere...
Sunt mai mereu visatoare si de multe ori refuz sa accept realitatea.
Am cativa prieteni buni la care tin enorm :).
Am trecut prin destule probleme, dar pana la urma am iesit bine din toate.
Am incercat sa pastrez doar amintirile frumoase :).
Ca materii, la scoala imi plac Romana si Engleza. Materii care nu imi prea plac sunt Matematica si Geografia. Si la Geografie, chiar nu este vina profesoarei... Dar... nu stiu... Nu pot retine toti acei munti, altitudini, termeni... Si nu prea inteleg la ce o sa-mi foloseasca in viata... Oricum... Invat si acolo... Dar mai mult din obligatie... :)
Nu prea stiu ce as mai putea spune despre mine...
Eu... Sunt eu... Asa cum sunt...
Banuiesc ca din articolele mele reiese oricum o caracterizare indirecta a mea, pentru ca ceea ce scriu ma reprezinta... Asa ca daca doriti sa ma intelegeti mai bine, nu trebuie decat sa cititi ce scriu aici... :)

Sa iubesti...

Sa iubesti inseamna sa traiesti prin celalalt...
Sa iubesti inseamna sa uiti de tine.
Sa iuvesti inseamna sa crezi in eternitate.
Sa iubesti inseamna sa privesti seara luna, si sa nu ti-o doresti pentru tine, ci pentru persoana pe care o iubesti.
Sa iubesti inseamna sa dai tot din tine si sa nu astepti in schimb nimic decat iubire...
Sa iubesti inseamna sa fi fericit/a, nu sa suferi... Cand iubirea se confunda cu suferinta, uit-o! Insa, nu ceda de la prima piedica din calea fericirii voastre. Ai rabdare, asteapta si spera ca daca te iubeste cu adevarat, va ramane acolo pentru tine!
Sa iubesti inseamna sa crezi in minuni, inseamna sa-ti faci planuri si sa visezi!
Iubire e atunci cand va priviti in ochi ore in sir si nu va plictisiti.
Iubire e cand iti pui intrebarea "La ce-as renunta pentru el/ea?" , iar raspunsul este "la orice".
Iubire e cand de accepta asa cum esti , cand nu-si doreste sa te schimbe, cand te accepta cu tot cu defecte, probleme, obsesii...
Iubire e cand va zambiti si treceti peste toate...
Sa iubesti inseamna tot!
Iubirea e peste tot in jurul nostru sub diferite forme...



Pentru ca azi a fost o zi insorita si pentru ca am zambit si am privit doar de langa fereasta soarele...
Poate mi-a fost teama sa ies. Poate mi-a fost teama sa nu fie inca frig... Poate mi-a fost teama sa las soarele sa-mi atinga pielea...
Poate maine voi iesi :).


Pentru ca am avut chef sa scriu despre iubire... Si am scris!

Casa Noptii (recomandare)

Vreau sa va recomand o serie absolut geniala de carti. Se numeste "Casa Noptii". In total sunt 6 volume( si din cate am inteles eu urmeaza sa mai apara inca 6). In Romania au aparut decat primele doua volume.
Semnul


Tradarea



In aceasta luna va aparea si cel de-al treilea volum, numit Aleasa.

Toate colegele mele au fost incantate de serie si au spus ca le-a placut mult. V-o recomnd cu placere si va urez lectura placuta!

Stres.

Mi-e rau, ma doare capul si sunt terminata.
Va suna cunoscut?
Asta simt acum, dupa o saptamana pe care as putea sa o numesc nu foarte grea, ci doar grea.
Dupa testele din ultimele trei zile la romana, matematica si fizica ma declar terminata! Sa nu mai punem la socoteala si lectiile la geografie pe care pot spune ca le-am tocit ca niciodata. Poate penru ca vreau sa-i dovedesc profesoarei ca nu s-a inselat cand a decis sa nu-mi treaca 8'ul ala...
Nu stiu cum se face, dar mereu vineri, la inceput de weekend sunt increzatoare ca voi dormi mult, voi sta degeaba, ma voi relaxa, voi vedea un film bun si voi citi ceva... Insa, luni sunt mai obosita decat vineri. De ce? Pentru ca ori ma trezesc sambata prea devreme sa plec la cumparaturi, ori merg pe la vreun film sau pe undeva cu niste colegi, ori scriu tot weekendul pentru la scoala, ori cine stie ce mai gasesc de facut... :))
Nu pot spune ca vreau vacanta. Doar sa nu mai dam atatea teste :)).
M-am saturat pana peste cap si toata lumea imi zice ca mai 2-3 luni si gata, dar...
Cand mai prind si eu o ora de liniste parca plutesc... Cum era azi la religie... Aproape dormeam in banca aia...
Nu ma plang. Recunosc ca altii fac mai multe ca mine si parca tot mai au putere sa mai faca inca ceva, si inca ceva...
Da, recunosc ca as fi rezistat sa mai dau un test si luni, si marti.. Doar ca m-am saturat...
Poate revin mai tarziu cu inca un articol ca in seara asta nu prea am ce face... Cred... :D

Zambete...

E frumos sa zambesti la zambetul altor persoane.
Cunoasteti zambetele acelea triste? Dar pe cele false, pe cele fortate, pe cele naturale, pe cele spontane, pe cele melancolice, pe cele rautacioase?
Trebuie sa recunoasteti ce fel de zambete primiti de la cei din jur...
Uneori, in spatele unui zambet se acund atatea cuvinte... Atatea sentimente. Zambetul reduce la un simplu gest expresii de genul "Hei, mi-a placut ce ai spus" sau " Esti simpatic/a" sau "Ai dreptate" sau de ce nu "Te iubesc"...
Si da, eu zambesc des... Din motive diferite.
Zambesc atunci cand multumesc cuiva, cand cineva se poarta frumos, cand cineva imi zambeste, cand sunt fericita...


Stiti care e mai nou mica mea problema? :))
Nu stiu cum sa-mi inchiei articolele.
O sa termin asa...
Poate maine o sa am mai multe idei.

Adevar sau provocare?

Hai alege...
Adevar sau provocare?
E adevarat ca nu esti multumit/a de tine?
Te provoc sa nu ma uiti niciodata!
E adevarat ca ti-e dor de cineva?
Te provoc sa nu faci rau nimanui, niciodata( cu intentie ).
E adevarat ca vrei cel putin un lucru/fiinta/obiect pe care nu o sa-l ai niciodata?
Te provoc sa te multumesti cu ce ai!
E adevarat ca te temi de cel putin trei lucruri diferite?
Te provoc sa faci un lucru de care ti-e teama...
E adevarat ca esti prieten/a cu anumite persoane doar pentru ca ai nevoie de ele?
Te provoc sa spui in fiecare zi cate un cuvant frumos persoanelor care iti sunt cu adevarat dragi.
E adevarat ca uneori preferai sa fi mintit/a decat sa ti se spuna un adevar care te-ar fi durut?
Te provoc sa accepti realitatea!
E adevarat ca ti-e teama sa-ti spui parerea daca e diferita de a celorlalti de teama sa nu fi respins/a ?
Te provoc sa spui tot ce ti-a trecut azi prin cap, dar nu ai spus cu voce tare!



Joaca-te, intreaba-te singur/a, schimba-te, incearca-te, opreste-te si ia-o de la capat. :)

Gandurile de azi...

Despre ochii tai as putea scrie romane...
Despre tine as putea scrie o poveste cat universul.
Iar despre ce simt eu, as putea scrie o eternitate.
Inceput de primavara cu fulgi proaspeti de nea.
O natura ce inca nu stie ce vrea...
Se sfarseste ceva... Incepe altceva... Natura e la fel de confuza ca noi toti...
Si eu sunt confuza.
Sunt aici, dar sunt departe. Privesc in gol si ma gandesc la mare...
Ma tem sa nu gresesc si ma tem de ce o sa urmeze.
M-am decis sa traiesc prezentul. Pentru ca este atat de scurt, pentru ca este atat de important...
E ciudat sa-ti fie dor de ceva ce inca nu s-a terminat...
Acum nu simt nevoia de nicio pauza.
Mi-e bine...
Daca imi doresc sa fug undeva... Singurul astfel de loc e MAREA...
Fulgii imi tin inima inghetata...
Am nevoie de soare sa o dezghete...
Vreau sa vina vara...
Mi-e dor s-ascult valurile suave ale marii...
Mi-e dor sa stau cu orele pe plaja privind cerul albastru.

As mai scrie...
Nu pot acum pentru ca trebuie sa mai scriu niste teme...
Revin maine...
:)

Complicat.

Complicat...
Atat de complicat este totul...
Complicat e zborul fulgilor de nea la inceput de primavara...
Complicata e privirea ta...
Complicati sunt oamenii.
Traiesc intro lupta continua cu mine. Poate cei din jur au observat ca nu mai vreau sa fac compromisuri. E ciudat cum m-am schimbat atat...
A fost o perioada din viata mea cand le-as fi dat lor tot ce am... A fost...
Multi imi spuneau atunci ca trebuie sa fiu putin mai egoista. Acum sunt!
Erati fericiti ca va rezolvam problemele si asteptati inca ca totul sa va cada din cer...
Stiti ce m-a facut sa ma schimb?
Munca, oboseala.
Ma uitam la cei din jurul meu... Eu eram terminata, obosita si abia mai faceam fata situatiilor in timp ce ei erau atat de odihniti... Motivul? Pai logic... De multe ori munceam eu si pentru ei... Si culmea... Aveam si rezultate bune... In timp ce ei nu aveau nicio scuza si nicio alta "performanta".
Acum e altfel.
Muncesc pentru mine.
Daca acum ceva ani nu credeam in horoscop mai bine zis in zodiac ca in horoscop(adica zilnic, lunar ) nu cred nici acum, acum cred! Am citit la inceputul acestui an ca in 2010 o sa ma gandesc mai mult la persoana mea, ca o sa iau decizii importante. Si asa a fost!
Inca mai cred ca viata este complicata si ca unele greseli sunt de neiertat.
Inca ma mai gandesc la ce a fost si inca ma mai las prada trecutului. Dar aceste momente sunt din ce in ce mai rare. In lupta dintre trecut si viitor, la mine se pare ca a castigat PREZENTUL.
Tot ce-mi doresc acum este sa fie liniste. Sa pot sa-mi traiesc in liniste prezentul.
Nu ma mai deranjaza nici sa fac temele alea si nici sa pierd vremea. Dupa cum spuneam intrun articol de mai jos, in ultima vreme am timp pentru toate. Asta pentru ca nu mai fac lucruri pentru altii, ci doar pentru mine!

Crezi ?

Tu crezi in destin?
Crezi in lucruri ce s-au intamplat pentru ca asa trebuia sa de intample?
Crezi in "coincidente fericite"?
Sau totul se intampla cu un scop?
Crezi ca visele au o anumita semnificatie?
Crezi ca e ciudat sa visezi pe cineva in fiecare noapte?
Crezi in ura?
Dar in iubire?
Crezi in minciuna?
Crezi ca intro zi va fi altfel?
Crezi in planurile tale?
Crezi in tine?Eu cred.
Crezi ca intro zi vei uita toate lucrurile la care ai tinut?
Eu cred ca le vrei pastra intrun colt din inima ta pentru totdeauna.

Simti uneori ca vrei sa pleci?
Vrei sa scapi de toate si sa fugi departe?
Stai pe loc si gandeste-te o clipa!
Crezi ca altora le e mai usor?
Avem toti probleme si toti plangem uneori pe ascuns, seara dupa o zi grea.
Insa nu e cazul sa renuntam...
Poate ca e putin prea devreme...
Dar eu deja ma gandesc ca trec anii... Ca trebuie sa profit... Ca intro zi imi voi dori sa mai fiu cum sunt acum, ca problemele pe care acum le consider mari si fara iesire, candva mi se vor parea mici si copilaroase.
N-am fost niciodata genul care sa se planga. Am continuat sa lupt.
Crezi ca am facut bine? Pentru ca eu asa cred...
Pentru ce as fi renuntat? Pentru a le da satisfactie? De ce??


Am trecut prin multe perioade dificile. Si stiu ca o sa mai urmeze altele.
Dar sunt pregatita sa le fac fata...
Si daca intro zi am sa cedez...
Ma voi ridica repede la loc si voi continua sa merg pe acelasi drum.


Crezi ca viata ta e complicata?
Incearca sa-i asculti pe cei din jur.
Daca e ceva la care ma pricep, lucrul acela e ca stiu ca ascult.
Si-am gasit in jurul meu atatea modele, exemple pozitive si negative.

Crezi ca articolul asta nu prea are nicio logica?
Ciudat... Si eu cred la fel :)).


Nu ma pot concentra.
Mai bine de atat nu pot scrie acum...

Timpul ...

Poate e doar in mintea mea , dar am impresia ca timpul trece altfel in ultimele zile ...
Am TIMP ...
Numar secundele , minutele , ma plictisesc , ma intristez , oftez si imi caut de lucru ...
Ma uit des la fix ... De 3-4 ori sau chiar mai mult pe zi ...
Nu gasesc nimic interesant de facut ...
Totul mi se pare lipsit de sens ...
Dar ... Nici nu vreau sa treaca timpul altfel ...
Cu toate ca nu am nimic , pare ca am totul . Si e bine asa ...
Stiu ca-mi va fi dor de fiecare secunda pe care acum o consider "normala" ...
Stiu ca in mine este o lupta . Stiu ca ratiunea se bate cu dorinta ...
Stiu ca imi doresc ceva ce nu trebuie sa fie al meu ...
Stiu ca am dreptul sa zambesc ...
Si-o sa patesc la fel ca prima data : o sa ma doara , o sa-mi curga sange si lacrimi inghetate ...
Cei din jur nu fac decat sa inrautateasca situatia ... Imi pun in palme vise false , ma hranesc cu iluzii si ma indeamna sa pasesc spre prapastia fara sfarsit ...
Ma intreb cum ar fi fara ei ...
Da ... Fara ei TOTI ...
Oare ar fi ciudat ? Diferit ? Normal ?!


Timpul trece incet , secundele se rostogolesc in aer , iar eu visez din nou la ceva ce nu am ...

Fericire ... :)

Astazi am primit o veste buna ...
Foarte buna ...
Poeziile despre care am scris ca le-am trimis la acel concurs , vor aparea intro carte , cu cele mai frumoase poezii ale copiiilor care au participat ...
M-a sunat azi o doamna foarte draguta sa ma felicite si sa ma anunte ca joi trebuie sa ma prezint undeva pentru a confirma cu un act de identitate ca doresc sa mi se publice acele poezii ...
Sunt foarte fericta ...
Si le multumesc mult celor care m-au felicitat ... Mult , mult,mult :D

Miky : oooooooooo alexandraaaaaaaaaaaaaaa bvooooooooooooooooo te felicitttt scump`oo :Xvedetaa miaa t` iubb:X:X:X

Valy : uuuu:) bvo fata :X

Gaby : mrffffff

Delia : wawwwwwwww
:O
alexandraaaa a
waw
mf rau de tot
waw

Flory : iuhuuu
cat de tareee
:X
bvvv
:X
\:D/

Ciprian : pe bune ? :O
mf

Irina : :D bucur ca tiau trecut poeziile ...super tare :D:D:D:D tiam zis mey ca esti ff talentata
;)
Felicitari :D:D



Pana la ora asta ... Astea sunt toate ...
Stiu ca urmeaza Alina ... :D Dar e afara :)) .
Vine ea :X.
Abia astept sa-i zic :).





Dupa inca o ora :

Alina :bravooooooooooooooooo :X:X:X:X:X
bravoo ma :X:X:X

Alexandru: felicitari :*

Nicoleta : ce marfa \m/
o sa cumpar cartea
abia ast sa apara








Mulmuesc maaa >:D< .

Despre starile mele ciudate din ultima vreme ...

Pai ... nu stiu ... e ciudat ... in ultimele zile trec foarte repede de la o stare la alta ...
Acum rad si ma simt bine si sunt fericita , iar peste 2 minute gata ... Ma intristez brusc si totul se schimba ...
Ma afecteaza orice gest marunt al celor din jur , reactionez ciudat la orice vorba pe care mi-o adreseaza cineva .
Visez ciudat . Intens si foarte real . Ma trezesc de multe ori speriata si fac din ce in ce mai greu trecerea de la vis la realitate ...
Ma gandesc mult la viitor , la trecut si din ce in ce mai rar la prezent ...
Nu ma mai pot concentra ... La scoala totul mi se pare greu si lipsit de sens ...
Nu am mai simtit niciodata toate aceste stari la un loc ...
E placut uneori ...
Ma inteleg din ce in ce mai rau cu familia ... Si recunosc , e vina mea ...
Ma inchid in camera cu orele si le vorbesc urat de cate ori ma deranjaza ...
Nu-mi pasa ce cred cei din jur ...
Sunt prea prinsa intre starile astea ciudate ca sa dau explicatii ...



P.S. A venit primavara ... :)
Soarele e din nou sus pe cer si ne mangaie cu razele lui blande ...
Si stiti ce-i mai bine ?
Dupa primavara ...
Vine vara ...
Si o sa plec la mareee :) .
Pana atunci ... Deschid ochii ... Privesc in jur la caietele de pe birou ce ma implora sa le deschid ... Imi sugereaza intrun mod subtil ca examenul se apropie ... Mai sunt doar 2 luni , iar eu si scoala devenim din ce in ce mai distante ...
Hmm ... Cred ca am gresit momentul din viata mea in care sa fiu "visatoare" ...
Treziti-ma la realitate ... Ajutati-mi sa pot sa fac fata urmatoarelor 2 luni atat de importante pentru noi toti ...

Despre excursie ...

Pornind de la motto-ul " A fost frumos da' nu prea " :)) .
Nu ... Glumesc ... A fost ok ...
Bine ... recunosc ca ma asteptam sa fie putin altfel ... Dar a fost frumos ... :)
Pacat ca s-a dat "stingerea" devreme ( teoretic :)) ) ...
Am dormit 1 ora si jumatate ...
Oricum ... A fost dragut :) .


Balonul ala :) . Chiar mi-a placut ...
Pana sa il dau baietilor sa traga heliu din el :)) .

Macar a fost pensiunea curata , mancarea ok ...
:D


Profesorii au fost de treaba ... :>




Si mi-au placut mult colegele de camera : Alina , Valy si Gaby ...:)






Poate mai revin mai tarziu ...
Nu prea stiu ce sa scriu ...
Inca mai imi este somn :) .