vineri, 30 iulie 2010

Nu mai cred.

Nu stiu unde esti acum, dar stiu ca eu sunt singura.
A trecut asa mult timp.
Nu-mi mai aduc aminte chipul tau. Cand te visez, iti vad doar ochii.
Imi aduc aminte cat imi placea sa ma ghemuiesc intre bratele tale puternice si sa-mi asez capul pe pieptul tau. Era singurul loc unde ma simteam in siguranta, dar acum nu-l mai am.
Cand sunt trista nu mai am umarul tau. Lacrimile imi ating acum barbia pentru ca tu nu mai esti sa mi le stergi de pe obraz.
Am avut incredere. Nu credeam ca vei pleca, dar ai facut-o.
De-atunci mi-am jurat sa nu mai cred in iubire. In lumea noastra nu exista printi si printese.
N-am ramas cu nimic de la tine.
N-am nicio dovada ca iubirea noastra a fost reala.
Poate a fost doar iubirea mea.
Am incercat sa te tin aici. M-am agatat de tine de teama sa nu te pierd. M-am luptat cu toti pentru ca am stiu ca merita, dar am sfarsit ca toti ceilalti.
Si de astazi, nu mai cred in nimic.
S-ar putea sa fac greseli in viitor si asta ma sperie.
As vrea sa mai fiu cum eram, dar fara tine sunt altfel.
Am sa ma pierd printre amalgamul lor de idei si iubiri neimplinite. Nu sunt cu nimic mai speciala decat restul oamenilor chiar daca tu ma faceai sa ma simt asa...
Imi pare rau, dar de astazi nu mai cred ca exista "noi" cu adevarat. Nicaieri.

sâmbătă, 24 iulie 2010

Suferinta ta.

Candva vei intelege de ce am pus capat acestei iubiri imperfecte.
Stiu ca tu crezi in noi, , dar nu vezi ca tot ce a ramas sunt doua umbre, chipurile s-au pierdut.
Incerc sa imi imaginez lumea ta.
E asa cald acolo sus... Te-ai hranit cu atatea iluzii, te-ai agatat de atatea ori de franghii care s-au rupt...
Si stiu ca vorbele mele vor ingheta pentru cateva clipe tot ce te inconjoara.
Iti vad suferinta si ma face sa ma simt atat de mica pe langa tine... Ma intreb cum de suporti sa traiesti asa in propriul tau univers... De ce nu ti-l schimba cineva?
Candva am crezut ca te pot ajuta. Am crezut ca daca vreau, va fi simplu, dar m-am inselat.
Trebuie sa plec si nu te pot lua cu mine.
Nu te pot lua din lumea ta, abia acum am inteles ca pe tine suferinta te defineste, iar eu nu pot sa mai car suferinta in spate.
Esti puternic. De parca toate durerile lumii ar sta pe bratele tale.
Ma doare sa te vad asa.
Sper sa iti gasesti linistea.
Sper ca pe umerii tai sa mai aiba loc inca o persoana, care sa te scape de toate celelalte.
Ceva imi spune ca vei fi bine.
Esti puternic.
Eu nu am atata putere...
Poate n-am inteles nimic.

sâmbătă, 17 iulie 2010

Iubire, soare si nisip.

Soarele straluceste deasupra noastra.
Noi suntem aici jos si ne iubim, sub razele lui fierbinti.
Zambim si asta e tot ce conteaza.
Dar soarele arde din ce in ce mai tare. Caldura sa devine insuportabila. Ne sufoca iubirea, iar noi ne topim tinandu-ne de maini si privindu-ne unul altuia durerea din privire.
Tu imi poti simti teama si eu o pot simti pe a ta.
Of, cat mi-as dori o ploaie acum!
E cald.
Ne topim.
Lacrima mea ce abia a cazut pe obraz se transforma in vapori si o ia in sus, spre cer.
Tu incerci sa-mi spui ceva, dar buzele tale sunt uscate.
Vrem o picatura de apa rece.
Nu e nimeni sa ne ajute.
Privesc in jur, dar tot ce gasesc cu privirea este nisip.
Si cad.
Suntem amandoi jos, in genunchi, iar nisipul aspru si fierbinte imi raneste pielea.
Nu am fost facuta sa simt aceasta durere.
Nu e pentru mine.
E prea mult.
Tu esti puternic. Te ridici si incerci sa ma tragi dupa tine, dar nu reusesti.
Iti spun sa ma lasi pentru ca nu voi mai putea continua aceasta calatorie fara sfarsit, sub un soare atat de fierbinte.
Tu nu vrei sa pleci, dar eu te implor asa ca o faci.
Raman acolo, pe nisip, scufundandu-ma cu fiecare secunda care trece...
Cand mai aveam putin pana cand trupul meu sa fie acoperit de finitiv, o ploaie rece se revarsa peste trupul meu incalzit.
Imi da putere si eu ma ridic.
Te strig, dar tu nu mai esti acolo.
Si ma supar pe mine pentru ca n-am luptat mai mult, pentru ca nu te-am lasat sa ramai langa mine.
Imi zic in gandul meu ca vremea de aici e ca iubirea noastra. Atat de fierbinte zile la rand, apoi atat de ploioasa...
Stiu ca nu te vei intoarce.
Ma plimb prin nisip incercand sa gasesc un capat al calatoriei mele.
Poate am sa te gasesc eu...
Inainte sa ma topeasca cu adevarat soarele.

marți, 13 iulie 2010

Peisaj. ( Nu e vara mea... )

Am invatat din nou cum e sa mergi desculta pe nisipul mult prea rece si aspru pentru niste talpi asa de fine...
M-am taiat in scoici si m-am intrebat de ce naiba nu le asaza cineva cu partea neteda in sus...
Plaja e ciudata si pustie.
Ploua mereu.
Parca totul e diferit fata de verile trecute pe care le iubeam.
Nu... Asta nu e vara mea!
Cred ca s-a defectat ceva la lume...
S-a facut o greseala, imi vreau soarele inapoi!

~ Postarea aceasta si cea de dedesubt, sunt scrise de cand eram la mare. Am reusit in sfarsit sa le transcriu de pe foi.:D ~

Rgrete...

Sunt lucruri ce nu le-am facut,
Sunt oameni ce i-am iubit.
Sunt clipe cand nu am putut,
Persoane care m-au mintit.

Clipe cand vroiam sa dispar
Sa las toate visele-n mare.
Locuri de unde am vrut sa sar,
Zile cand spuneam ca ma doare.

Regret c-am visat
La lumini orbitoare.
Regret c-am uitat
Ca pe cer este soare.

Dar toate au trecut
Acum imi este bine
Si chiar de n-am crezut,
E soare pentru mine.

vineri, 9 iulie 2010

O amintire. Atat.

Azi mi-am facut curat prin suflet si am dat peste tine.
Puteam sa jur ca te-am aruncat de acolo...
Si-atunci cand te-am gasit, zeci de amintiri au inceput sa se invarta in jurul meu, atat de repede ca m-au ametit.
Am inceput sa-mi aduc aminte de toate lucrurile marunte pe care noi doi le-am avut candva.
Oare cum de ne-am pierdut?

Ma intreb cum am fi fost acum...
Cate ar fi mers altfel daca nu ai fi plecat...

Apoi mi-am amintit de jocurile noastre prostesti.
Jocuri care ne-au terminat, pana ne-au redus toata iubirea din lume la un singur cuvant: alegere.
Intr-o zi a trebuit sa aleg intre ei si tine.
Te-am ales fara sa ma gandesc la alternative.
Apoi, in alta zi a trebuit sa aleg intre mine si tine.
Din nou tu ai fost singura optiune pe care am putut sa o accept.

Si intr-o zi...
Intr-o zi nu mi-ai mai dat de ales.
Mi-ai spus: plec si ai facut-o fara sa-ti pese de nimic.
Am simtit cum toata iubirea ce ne-a legat s-a rupt ca o coarda de care trageam amandoi, dar in sensuri diferite.

Da, asa ne-am pierdut. Acum mi-am amintit.

Am invatat mai apoi sa te urasc, sa-mi doresc sa nu ne fi iubit niciodata.

Te-am luat din suflet pentru a nu stiu cata oara si te-am aruncat departe, sa nu te mai visez in veci!
Si stiu ca intr-o zi, cand voi face din nou curat, te voi gasi acolo, de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
Am sa te arunc iar departe, doar pentru ca stiu ca te vei intoarce.
Altfel n-as fi facut-o niciodata!

joi, 8 iulie 2010

Schimbari

Nu stiu ce e cu mine.
Nu ma mai recunosc, dar nu m-am schimbat in niciun fel.
Poate sunt doar plictisita.
Nu sunt eu.
Sau poate asa o sa fiu de acum inainte...
Poate are legatura cu sfarsitul ala.
Sau poate cu inceputul.

Poate nu are legatura cu nimic si gata.


Vreau sa scriu ceva. Chiar vreau, dar nu stiu ce... Nu stiu despre ce.
Intr-o zi voi sti.
Si voi scrie.
Pana atunci m-am apucat de un alt proiect dragut. Are legatura tot cu scrisul si este cel mai dificil lucru pe care l-am facut pana acum.
Nu vreau sa dau detalii, sper ca pana la sfarsitul verii sa termin chiar daca intre timp mai vreau sa fac multe alte lucruri.
Am un plan pentru vara asta. Dar deocamdata ma plictisesc. :))
Urmeaza sa ma apuc serios de respectarea planului. :P
De saptamana viitoare.

miercuri, 7 iulie 2010

Intrebari si raspunsuri...

~Imi place sa cred ca nu mi-am abandonat blogul...
Ca pur si simplu n-am avut nimic bun de zis... :))~

Am gasit o chestie cu intrebari din BVG care pot fi transformate intr-o leapsa interesanta...
M-am gandit sa le pun aici... Si sa raspund la ele... Le poate lua oricine...

Ce iti lipseste pentru a putea fi fericita?
Un zambet.

La ce simt ( vaz, auz, miros, gust, atingere) ai putea sa renunti? De ce?
La miros... Pai as simti gustul... M-as descurca si fara el... Cred.

Daca ai merge la o intalnire cu tine, te-ai placea?
Da. M-as adora.:))

Esti politicoasa?
Pai... Da. Chiar cred ca sunt.

Ai renunta pentru iubirea vietii tale la sarutat si tandreturi?
Da.

Te simti vreodata singura cu toate ca ai prieteni? Daca da, de ce?
Pai da... Sunt si momente din astea... Mai ales cand sunt plecati... Sau cand tin eu supararea ca proasta... :)) Sau ei...

O prietenie presupune povestirea tuturor secretelor?
Aproape. Adica depinde de prietenie... :D

Ai renunta la o intalnire cu un tip pentru zi petrecuta cu fetele?
Da. Pentru ca tipul ala intr-o zi o sa plece... Prieteniile ( unele) sunt pe viata.:)

Daca ceva merge gresit cauti vina la tine sau la altii?
Intai la altii, apoi la mine.:))

Crezi ca esti matura?
Pentru varsta mea eu zic ca da.

Iti doresti la sfarsitul vietii sa mori sau sa te reincarnezi intr-un animal?
Sa ma reincarez intr-un animal... Macar nu ma pierd definitiv... :))

Daca ai putea sa citesti ganduri, dar sa afli si lucruri neplacute, ai face-o?
Da.


Stiu ca nu e o postare tocmai interesanta...
Dar nu stiu ce sa scriu acum.
Nu prea am inspiratie, iar la intrebari e mai simplu de raspuns...
Sper sa revin maine cu ceva mai dragut...

sâmbătă, 3 iulie 2010

Sfarsit.

Stiam inca de cand ne-am cunoscut ca avea sa se termine.
Ceva din mine imi spunea sa nu dau totul, ca sa am mai putine de recuperat la final.

A fost frumos.
A fost un vis pe care l-as visa in fiecare noapte, daca as putea...

Zeci de amintiri imi spun ca ai fost aici, dar eu nu le cred.
Daca ai fi fost aici, n-ai fi plecat ca toti ceilalti...

Nu stiu daca ma doare.
Nu stiu pentru ca nu m-ai invatat sa separ iubirea de ura, fericirea de tristete.
Pentru noi totul era la fel.
"Te urasc" ne provoca acelasi sentiment ca "Te iubesc" pentru ca am crezut ca e mai bine sa nu punem pret pe cuvinte.
Ne-am mintit mult.
Dar nu unul pe celalalt.
Ne-am mintit singuri.
Ne-am mintit pe noi...

Si acum, trebuie sa avem puterea de a merge mai departe.
O caut peste tot in mine.
Jur ca am rascolit fiecare colt, dar n-o gasesc.

Si nu il vad ca pe un final trist.
Era un dezastru previzibil...
Sper sa fim bine.
Amandoi.

vineri, 2 iulie 2010

Boboaca in Sincai :D

Heii...
Am vurt sa scriu asta ieri, dar eram putin cam prea entuziasmata si am zis sa astept pana azi... :))
Sunt boboaca in Sincai, la filologie... \m/
Felicitari tuturor fostilor mei colegi pentru ca au intrat la liceele la care au vrut >:D<.

Si, felicitari dragi boboci sincaisti, viitori colegi de clasa/profil/liceu :D.


Daca treceti pe aici ( si nu va am inca in lista de mess ) imi puteti lasa un id sau... Ma puteti baga voi in lista (ciucalata_ta_amaruie_2010). Am de gand sa imi fac alt id, dar promit sa va anunt pe toti atunci cand o voi face, asa ca pana atunci luati-l pe acesta.:D


Sper sa fie binee...
Sper sa fi ales liceul potrivit... :D
Pana acum sunt super-mega incantata de Sincai. :D
Deja vorbesc de liceul "MEU" si alte chestii din astea... :))


Sper sa se organizeze intalnirea bococilor cat mai repede. :D
Si sa venim cat mai multi.:)


Cam atat...
Chiar sunt fericita \:D/.