.

Am crezut ca pot.
Sa am rabdare, sa te astept sa alegi.
Am crezut ca o sa fie simplu. Ca trebuie doar sa imi indrept atentia spre alte lucruri, ca trebuie sa-mi umplu viata cu ceva.
Si poate ca nu e pentru mine toata asteptarea asta, tot hazardul...
Pentru ce?
Cata incredere sa ai intr-un om care nu ti-a dat niciodata vreun semn?
Ce inseamna pentru tine ca o sa fie bine? Asta? Pentru ca mie nu mi-e bine.
Si mi-ai promis! Si m-ai mintit!
Puteai macar sa ma anunti ca incepe furtuna.
Nu ti-as fi cerut nicio umbrela, m-as fi descurcat singura daca stiam ca vine...
M-ai facut sa te ador, iar apoi ai plecat ca un las.
Si imi vine in minte un singur cuvant: tradare. Tradare printule, tradare!

El...

Încă mai crede că o să fie bine.
Că o sa vină proasta aia înapoi şi o să poată să-i atingă iar umerii şi antebraţul.
Că o să se iubească 50 de ani în mii de feluri şi că n-o sa se plictisească niciodată de buzele lui.
Că n-o să-l lase ca altă dată cu ochii-n soare, că n-o sa mai fugă după autobuze şi că vor aştepta amândoi, cuminţi pe o bancă, să ia un taxi.
E unul din oamenii ăia ce încă mai cred în iubire veşnică, iar eu mă chinui în fiecare zi să-l dezvăţ de visatul ăsta inutil.
O caută în continuare pe fata care i-a sucit minţile şi a plecat cu sufletul lui, la fel ca în toate filmele proaste de dragoste la care s-au uitat adesea împreună.
Ea şi-a bătut joc, dar pentru el nimic nu contează.
De câte ori i-a smuls bucăţi din inimă, de câte ori şi-a înfipt colţii în pielea lui sensibilă şi a sfâşiat-o fără milă.
Şi el urla că o iubeşte.
Şi încă mai crede că iubirea-i plină de suferinţă.
Şi o vrea înapoi pe a lui.

Îl întâlnesc adesea ca din întâmplare în metrou sau prin cafenele aglomerate.
Pierdut în mulţime, cercetează atent fiecare persoana pe care o întâlneşte şi speră ca undeva în spatele privirilor nepăsătoare ale trecatorilor, să îşi găsească muza.

Şi-a jurat că o va iubi pentru totdeauna, iar acum se ţine de cuvânt.
Chiar dacă iubirea lui s-a rătăcit undeva pe drum şi s-a pierdut printre fumul ţigărilor din barul în care se duce în fiecare noapte, să uite că a pierdut-o.

Contradictie.

Incerc sa imi dau seama ce simti acum.
Am facut un exercitiu bizar azi dimineata.
Mi-am imaginat ca sunt in inima ta.
Ma uitam pe pereti, cercetam fiecare rana.
Am vazut niste cicatrici, undeva in coltul stang.
M-a durut.
Erau rani vindecate, dar candva pe acolo iesea sange, iar eu speram ca tu sa nu fii suferit niciodata.
Si din cerul ochilor mei, au inceput sa curga picaturi de ploaie.
Vroiam sa-ti sarut fiecare urma de pe inima.
Vroiam sa sterg cu buretele tot trecutul tau si pe al meu o data cu el.
Si sa o luam de la capat.
Intr-o lume noua, a noastra.
Vreau sa-mi creez propriul meu univers.
In care sa ai voie doar tu.
Sa ne incuiem in interior cu un lacat si sa ne prefacem ca am uitat unde e cheia.
Si sa ramanem acolo.
Pentru totdeauna.
Sau...
Inchide-ma in inima ta.
Pune-mi ziduri si gratii si zeci de lacate sa nu mai pot scapa.
Ajuta-ma sa nu te pierd.
Ajuta-ma sa nu ma pierd.
Si as vrea sa stiu ce gandesti...
As vrea sa stiu daca ai regrete si sa-ti alung fiecare gand urat.

Oare te cunosc atat de bine incat sa fiu sigura de ce-o sa urmeze?