luni, 12 aprilie 2010

Cum sa plangi zambind...

E bizar... Sunt lacrimi amestecate cu zambet...
Sunt eu pe un camp pustiu, in timpul unei furtuni.
Si nu ma tem de ploaie, de norii cenusii... Nu ma tem nici de tunete si nici fulgerele nu ma fac sa clipesc.
Nu sunt copaci si nu ma pot ascunde, insa nici nu ma pot rani...
Infrunt fiecare picatura de ploaie si las vantul sa ma izbeasca in plin. Daca vreodata mi-am dorit sa zbor, inseamna ca dorinta mi s-a implinit. Rafala de vant ma ridica incet de la sol, iar eu plutesc calma deasupra campului.
O lacrima mi se scurge din ochii zambitori.
E tot ce mi-am putut dori. Sunt eu intre lacrimi si zambet. Sunt intre cele doua extreme si sunt bine. Le am pe amandoua in acelasi timp si le imbin cu placere, le impletesc intr-o linie fina si dreapta si le fac sa devina un intreg placut.
Am un intreg si ma simt intreaga. Traiesc si simt pulsul vietii in fiecare vena din corpul meu.
Si sunt tot pe camp, doar ca furtuna se opreste. Pana si ea a ramas uimita de felul meu ciudat si de dorinta mea de a o infrunta si chiar a ma opune trecerii ei de trupul meu firav...
Sunt fericita! Am oprit singura furtuna si stiu ca soarele-mi multumeste.
Si am zambetul, am lacrimile si le stapanesc la fel de bine pe toate... Sunt capabila sa ma joc cu ele si sa mi le insusesc in acelasi timp pe chip.
Asa am invatat cum e sa plangi zambind...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu