Mergeam cu pasi repezi prin necunoscut . Nu ma gandeam la destinatie sau la durata calatoriei mele . Nu aveam vise , nu speram la minuni si nu ma temeam de infinit . Inaintam fara teama prin multimea ce mergea in sens opus mie . Nu ma gandeam ca ma vor izbi in plin . Aveam impresia ca ii pot ocoli pe fiecare in parte . Nu s-a intamplat insa asa . Izbitura m-a aruncat cativa metri in spate . Nu mi-am dat seama cauza exacta a accidentului . Reflectam la posibilitatea de a nu ma fi observat sau ... oare sa fi fost cu intentie ?
M-am ridicat in graba de jos . Am pornit din nou la drum prin acelasi necunoscut pe care acum il stiam .
Nu-mi numaram pasii , nici kilometri parcursi .
Nu numaram orele care treceau si nici de care ori rasarea soarele .
Nu m-am gandit nicio clipa sa renunt , in ciuda tentatiilor ce mi-au iesit in cale .
Nu am pierdut timpul pe nicaieri . Un singur EL m-a convins sa stau putin pe loc . Vroiam chiar sa-l iau cu mine , dar nu a fost pregatit pentru calatoria mea . In prima multime , l-am pierdut .
Am urmat calea infinitului pana ce-am zarit o luminita la marginea orizontului .Am mers in acel sens maridu-mi pasii din ce in ce mai mult .
Nu mai priveam in jur , lumina ma orbise ...
In cele din urma am ajuns la doar cativa metri de ea .
Eram emotionata si simteam cum inima imi bate cu putere .
Am mers mai aproape , apoi si mai aproape ...
Am prins lumina in palme . Mi-am scaldat trupul in razele sale . Am trecut apoi prin ea ... Mi-am lasat corpul sa se scufunde in lumina ...
Si-atunci am inceput sa traiesc !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu