Craciunul.

Am revenit oficial pe blog. :)
Vreau doar sa va urez un Craciun fericit. Sper ca magia acestei zile speciale sa isi faca loc si in casele voastre.

~ Despre mine voi scrie intr-un articol viitor. Nu sunt bine, dar incerc sa ma prefac. De dragul Craciunului. ~

Imi pare doar rau ca am dezamagit o anumita persoana.

Punct.

Astazi am pus punct. Definitiv!
1 an, 4 luni si 4 zile. O pierdere de vreme. A fost pentru prima si ultima data cand am iubit asa!
Dar de maine nu va mai contea nimic, in afara de mine!
S-a terminat. :)
Nu te mai iubesc, pleaca! Uita-ma.
Uita ca am fost vreodata langa tine. Uita ca te-am iubit, acum nu o mai fac!
La revedere, pentru ultima oara!


P.S. Abandonez si blogul o perioada. Imi pun ordine in ganduri si revin.

Azi te-am iubit

Azi te-am iubit. Poate la fel ca alta data, poate mai putin... Dar te-am iubit!
Imi pare rau ca vreau sa renunt la tine, chiar imi pare. Ajuta-ma sa nu te pierd, baby si nici tu sa nu ma pierzi pe mine... Da-mi speranta ca o sa te schimbi, spune-mi ca maine o sa fie mai bine ca azi.
Putem sa trecem peste toate, putem sa lasam totul in urma si sa o luam de la capat.
Stiu ca acum toata lumea va crede ca nu stiu ce simt, ca ma contrazic singura... Nu te mai iubesc, dar astazi am SIMTIT ca te-as putea iubi din nou...
Azi m-ai tinut in brate. Umarul tau era adapostul lacrimilor mele. Plangeam pentru ca te aveam si nu vroiam sa te mai pierd niciodata. Plangeam si te strangeam atat de tare... Si erai acolo. Nu ai mai disparut ca alta data...
Te descopar altfel in fiecare dimineata... Mai cald, apoi mai rece si apoi din nou cald... Insa in fiecare seara ajung prin a regreta din nou ca te-am iubit cu o zi in plus...
Vreau sa fi langa mine! In fiecare zi, in fiecare clipa. Sa nu ma mai minti, sa nu ne mai ascundem unul de celalalt, sa pot sa iti spun tot ce simt fara sa ma tem ca nu o sa ma intelegi...
Nu ma lasa sa cad. Nu vreau sa ma pierd! VREAU sa te iubesc, invata-ma sa o fac din nou...
Un om iubeste o singura data in viata, o singura persoana. Eu stiu ca te-am ales pe tine. Decat sa traiesc o viata fara iubire, VREAU sa te iubesc din nou pe tine.
Acum e seara. Astept din nou sa sfarsim prin a ne certa... Apoi astept sa se faca dimineata, sa iti spun ca te iubesc si sa mergem mai departe.
Nu stiu ce simt, dar stiu ca te VREAU asa cum nu am mai vrut pe nimeni niciodata.
Nu iti bate joc, intr-o zi s-ar putea sa fie prea tarziu. Nu ma mai dezamagi... S-ar putea sa o faci pentru ultima oara.
Azi te-am iubit...

Asteptand sa imi dai drumul

Nu te mai iubesc!
E prima oara cand iti spun asta, prima oara cand pot sa rescunosc ca asa este.
Nu stiu ce simti tu, nu stiu de ce incerci sa ma mai ti langa tine, dar eu vreau doar sa se termine.
Poate suntem prea diferiti, poate pur si simplu nu mai merge. Hai sa ne comportam ca doi oameni maturi si sa recunoastem ca s-a terminat.
Nu mai vreau nimic de la tine si imi pare rau ca te las sa te intorci chiar si acum.
M-am saturat de fiecare cearta, de fiecare repros inutil, de fiecare cuvant urat. Nu mai vreau!
Nu mai am nevoie sa te iubesc. Stiu ce trebuie sa fac in continuare, stiu ca merit pe cineva caruia sa ii pese cu adevarat.
Nu mai ai loc in lumea mea. Nu te mai potrivesti cu decorul... Si nici eu nu mai am loc in lumea ta.
Am inteles ca ai sentimente pentru mine, dar imi pare rau ca nu ai putut sa recunosti asta. Nu e de ajuns sa simti, trebuie sa ma faci si pe mine sa imi dau seama.
Poate ai renunta la anumite lucruri pentru mine, dar nu ai fi niciodata in stare sa iti lasi vechile obiceiuri de o parte ca sa ma pastrezi. Eu as fi renuntat la orice.
Ma doare ca mi-a trebuit atata timp sa imi dau seama ca n-am sa te pot schimba niciodata.
Si stiu ca o sa iti para rau, ca o sa incerci sa ma aduci inapoi. In parte din orgoliu, in parte din cauza a ceea ce simti, vei face foarte multe lucruri sa ma castigi din nou.
Dar ceea ce nu sti tu e ca eu nu mai simt nimic.
Poate ti-am spus chiar de curand ca te iubesc, dar nu a mai fost ca alta data. Era doar o stare de moment, nu era sentimentul ala pe care l-am avut la inceput.
A fost frumos, dar nu mai este. Nici pentru mine, nici pentru tine.
Adorm seara cu telefonul la ureche, cu mult dupa ce tu ai adormit. Iti spun mereu ca m-am saturat si vad ca uneori incerci sa faci ca mine, dar nu ne iese baby.
Si m-am hotarat sa renunt la tine. As vrea doar sa ma lasi sa o fac.
Da-mi drumul! Lasa-ma sa fiu fericita. Tu nu imi mai aduci fericirea...
Nu-ti fie teama ca o sa ma pierzi. Daca a fost iubire adevarata, probabil ma voi intoarce inapoi.
Nu ma mai tine langa tine doar pentru ca asa esti tu mai fericit. Macar acum, cand iti spun ca nu te mai vreau... Lasa-ma sa plec!

Nu mai simt...

Astazi nu am mai simtit nimic. Imbratisarile tale nu au mai avut niciun efect asupra mea...
Toate lucrurile care imi placeau la tine, acum mi se par banale...
M-ai lasat sa ma indepartez usor, nu ai stiut sa ma aduci inapoi.
Acum m-ai pierdut.
Nu-ti voi spune ca s-a terminat. Te voi lasa sa descoperi singur...
Nu credeam vreodata ca vei putea sa ma atingi fara sa tresar, sa ma mangai fara sa imi spun in gand cat te iubesc, sa-mi spui ceva iar eu sa nu mai am incredere in tine.
Nu mai am iubire, baby... Incerc sa iti dau tot ce pot, dar vorbele tale ma dor prea tare.
De cate ori faci lucruri ce alta data imi faceau placere, imi amintesc cat m-ai ranit. Si nu mai am cum sa trec peste.
Inima mea a inghetat la loc. Toata caldura pe care mi-ai oferit-o sa mi-o incalzesti a disparut si ea.
Inca mai sunt cateva scurte momente cand te ador, dar ceva imi spune ca in curand o sa dispara si ele...
Nu prea mai pot sa iubesc un om care nu ma intelege... Care nu e langa mine cand ma doare, care nu ma tine in brate decat dupa ce ma raneste.
Imi pare rau ca mi-ai stricat lumea. Ca pentru tine am pierdut tot si stiu bine ca asta ai si vrut. Ai vrut sa depind mereu de tine... Sa fiu prinsa in toate jocurile tale si sa nu pot sa ma impotrivesc niciodata.
Ma doare pentru ca am crezut ca esti altfel, ca in spatele mastii acesteia pe care o folosesti de fata cu ei, exista ceva bun... Cred ca m-am inselat.
Am asteptat mereu sa imi dovedesti ca merita toate lacrimile mele, dar in schimb am ajuns sa vars si mai multe lacrimi...
Si ma doare pentru ca trebuia sa nu se intample niciodata. Si ma bucur pentru ca a fost cel mai frumos lucru din viata mea. Si imi pare rau pentru ca nu a iesit cum vroiam eu...
Nu voi renunta niciodata sa sper ca intr-o zi va fi bine. Indiferent ce o sa insemne binele asta... Va trebui sa-l accept in cele din urma.

Pentru ca...

Pentru ca stiu ca daca m-ai intreba vreodata daca am incetat, chiar si pentru o clipa sa te iubesc, as putea sa iti jur ca nu.
Pentru ca a trecut suficient timp si pentru ca s-au petrecut destul de multe intamplari incat sa stiu ca as putea face orice pentru tine si nici macar nu e doar un joc de cuvinte...
Pentru ca de cate ori ai plecat singurul motiv pentru care nu renuntam era speranta ca te voi face sa te intorci daca imi doresc cu adevarat.
Pentru ca ai fost mereu acolo cand am avut nevoie doar sa iti ascult vocea. Pentru ca nu m-ai judecat atunci cand toti din jurul meu ar fi facut-o.
Pentru ca m-ai facut sa iti spun cuvinte pe care nu ma asteptam sa le spun asa curand, pentru ca nu stiam nici macar cum suna rostite de mine.
Pentru ca am trecut prin multe, pentru ca am pierdut multe, pentru ca am uitat multe, dar niciodata nu m-am gandit serios sa renunt la tine.
Pentru ca nu as putea sa renunt la tine.
Pentru ca viata mea se leaga intr-un mod total neasteptat de ochii tai caprui si de sprancenele alea arcuite.
Pentru ca privind in ochii tai simt ca pot trece peste orice.
Pentru ca ai tu un fel de tortuta atat de dulce, incat ma scoate din minti.
Pentru ca mi-am pierdut capul cu tine cam de un milion de ori.
Pentru ca de cate ori intalnesc un baiat, il compar cu tine si imediat dupa aceea fug inapoi in bratele tale speriata ca as putea sa te pierd...
Pentru ca stiu ca o sa te uit doar atunci cand tu imi vei da voie sa o fac...
Pentru ca sunt doar o alta victima care isi iubeste criminalul...

El si visele...

Imi repet la nesfarsit ca il iubesc. E refrenul pe care il fredonez zilnic in drum spre statia de tramvai si chiar atunci cand ma asez pe scaunul ala incomod de plastic tot asta imi trece prin minte. Poate incerc sa ma conving singura ca asa e... Sau poate chiar o simt. Nu prea imi pot da seama.
Stiu cat de mult inseamna pentru mine. Stiu cate as putea sa fac pentru el. Stiu ca pentru mine e cel mai important... Si inca nu realizez cat de naiva sunt...
Nu imi dau inca seama ca pentru el sunt ca o bucata de plastelina usor de modelat... Si ma strange intre palmele lui puternice, iar eu prind forma degetelor sale.
Nu ma pot opune, nu ii pot rezista farmecelor. E de ajuns sa ma priveasca in ochi si cea mai ferma decizie a mea se poate schimba intr-o secunda...
Am incredere in el. Cu toate ca nu e genul de persoana pentru care sa lasi totul...
Ma minte, iar eu stiu. Nu-mi pasa.... Minte asa de frumos!
Ma face fericita, chiar daca altii nu imi inteleg fericirea. V-am mai spus ca pentru mine e altfel...
Nu sunt inca pregatita sa il pierd. Mai am multe de luat din el. Ma agat de gatul lui cu fiecare ocazie si incerc sa trag adanc in plamani tot aerul ce il inconjoara, sa ii pot pastra aroma parfumului macar pana ajung acasa.
Mi-as dori sa pot sa ii despic fara mila pielea si sa ma bag pe sub ea. Sa o iau printr-o vena de-a lui si sa ajung la inima. Sa raman acolo. Sa nu mai poata sa ma scoata.
Adorm in fiecare seara cu gandul la el, iar dimineata imi doresc doar sa nu fi fost un vis...
Mi-e frica. Nu mai am ce sa ii dau, are deja totul.
Daca o sa se plictiseasca si o sa imi ceara ceva nou? Nu mai am nimic in mine... Totul e deja al lui.
Si imi repet din nou ca il iubesc... Si ca trebuie sa mai fie ceva sa-i ofer, gasesc eu...
Mi-a dat termen limita: trei zile, altfel nu va mai veni in vise si ar fi chiar pacat sa-l pierd asa, dintr-o prostie...

...

Ploua. Si eu plang din nou...
Plang pentru fiecare lucru pe care stiu ca l-as fi putut avea, dar pe care am decis sa ti-l cedez tie, pentru fiecare clipa de singuratate pe care mi-ai promis ca nu o sa trebuiasca sa o simt niciodata.
De ce am avut incredere in tine? De ce credeam ca e suficient sa te strang in brate ca tu sa nu mai pleci niciodata de langa mine?
Mi-ai spus sa nu fiu copil. Mi-ai spus ca te vei intoarce repede... Si eu plangeam.
Stiam ca n-o sa mai vi.
Cand privesc in urma si ma uit la fiecare moment pe care l-am petrecut cu tine realizez ca eram asa departe unul de celalalt.. Desi legata de tine, desi prinsa in stransoarea saruturilor tale, inimile noastre nu se puteau atinge niciodata...
Si de cate ori ma gandesc la noi realizez a nu stiu cata oara ca nu a fost iubire! A fost obsesie, a fost drog si a urmat dependenta...
Ti-a placut atat de mult sa ma chinui... Sa ma torturezi cu fiecare plecare de-a ta, cu fiecare sarut ce ma trezea la viata dupa o despartire. Dar probabil ca asta a fost si ideea. Ai vrut sa te joci... Plecai doar pentru a reveni sa-mi stergi lacrimile si sa imi vezi zambetul, ca mai apoi sa il transformi iar in lacrimi.
Poate ca pentru tine a fost un simplu joc din lista lunga de jocui de noroc pe care mi-ai prezentat-o intr-o zi... Insa cand la mijloc sunt sentimentele unui om, risti sa distrugi destine...
Tie nu ti-a pasat...
Si acum stiu ca ai putea sa ma privesti in ochi fara niciun regret si sa imi spui ca eu am vrut sa se intample asa, ca nu m-ai obligat in niciun fel.
Da, nu m-ai tinut in lanturi, dar stii prea bine ca inima mea era legata de a ta printr-un proces de natura fizica sau chimica pe care oricum nu mi-l pot explica nici macar mie...
Nu inteleg ce ai avut de castigat. Ce obiect, ce lucru, ce sentiment a meritat sa ma lasi sa alunec de langa tine fara sa incerci sa ma prinzi?
Ai facut-o din orgoliu? Din lasitate? Din curiozitate?
N-o sa aflu niciodata...
Si cu toate ca inca esti aici uneori, pentru mine ai disparut de mult...
Nu mai esti tu, nu mai sunt eu. Te-ai schimbat si o data cu tine m-ai schimbat si pe mine.
As vrea sa iti spun sa pleci pentru totdeauna, dar inca a mai ramas ceva din aroma parfumului tau ce ma face sa te doresc...
Ai sa pleci si am sa te astept sa te intorci ca de fiecare data.
Si poate n-ai sa mai vi...

Prinsă. Lanţurile se strâng, iar eu nu îmi doresc să plec.

Mi-am promis de atâtea ori că am să trec peste... Că n-o să-mi mai pese că i-am dat lui tot ce-am avut, iar acum nu mai am nimic...
M-am săturat să fiu o umbră din spatele lui. Mereu gata să îmi schimb poziţia în funcţie de mişcările dezorganizate pe care le face zilnic, mereu dispusă să îi fiu parteneră de drum atunci când e singur...
Am început din ce în ce mai des să îl condamn pe el pentru fiecare clipă de trsteţe pe care o resimt.
Ştiu că toate s-ar fi petrecut altfel în viaţa mea dacă destinul nu m-ar fi aruncat total întâmplător în braţele lui. De ce tocmai ale lui?
De câte ori nu m-am simţit legată de el cu lanţuri invizibile. Pentru că deşi nu le vedeam, corpul meu le simţea de fiecare dată când încerca să se îndepărteze...
Şi m-am acuzat o perioada pe mine. Că nu am suficient curaj, că nu sunt destul de puternică să plec... Dar în timp am înţeles că această despărţire a noastră nu depinde, nu ar avea cum să depindă de mine. E ceva mult mai puternic de atât. E strânsoarea asta ciudată care mă opreşte dimineaţa să mă dezlipesc de lângă trupul lui cald şi să mă duc până la magazinul de jos, să cumpăr o pâine. E dorinţa de a sta lângă el chiar şi atunci când nu mi-o cere, chiar şi când îmi aruncă în faţă cuvinte puternice, iar eu ma grăbesc să i le adun repede de pe jos şi să i le dau înapoi ca nu cumva să mă afecteze in vreun fel.
Simt că eu sunt cea care se agaţă mereu de fiecare lucru bun pe care mi-l oferă. Îi găsesc scuze, îmi spun mereu că dacă aş ştii că nu mă iubeşte aş fi plecat de mult sau i-aş fi spus lui să plece. Dar nu, el ţine la mine şi asta mă face să îi dăruiesc totul, fără să aştept vreo confirmare.
Poate că sunt naivă. Poate nu am fost făcută să simt vreodată sentimentele astea atât de puternice pe care el mă îndeamnă în fiecare zi să le accept ca fiind o parte din mine.
Şi totuşi încă mai rezist.
Aşa, printre obsesiile mele absurde, printre dorinţele lui aberante, încă mai pot să ma bucur de fiecare clipă.
Şi ştiu că va veni o zi când am să regret, dar nu mi-e teamă. Am înţeles de mult că între minunile şi dezastrele pe care le trăim în viaţă există un echilibru perfect. Iar dacă acum zâmbesc, am înţeles că oricum va veni şi ziua în care zâmbetul îmi va fi transformat în lacrimi.
Şi am învăţat să spun că: " E friesc!".

Pentru că e singura ce încă mai crede că o iubeşti.

Ce te-ai face fără ea?
Cum ai putea să mai respiri fără să îi simţi dimineaţa aroma plăcută de vanilie printre cearceafurile tale mototolite?
Te-ai obişnui oare vreodata să trăieşti fără zâmbetele ei calde, fără privirile rugătoare ce te-au îndemnat nopţi la rând să o visezi?
Mai ştii când te atingea pe mână şi urma cursul sângelui ce îţi pulsa prin fiecare venă?
Şi cât de tare ţi-ai fi dorit sa fie mereu lângă tine.Chiar şi în cele mai mohorâte zile de noiembrie.
Şi "te iubesc"-ul ăla pe care nu l-ai mai putut ţine în tine... Şi lacrimile ei. Atât de sincere.
Cu sufletul curat. Pătat doar de dorinţele tale murdare...
Te-a iubit, omule!
Şi nu regretă pentru că ştie că undeva, în tine, în spatele măştilor din oţel pe care le afişezi zilnic în toate locurile publice aglomerate în care te poate surpinde cineva, se ascunde el, cel care a făcut-o să viseze.

Poate nu meritai nici un sfert din câte ţi-a oferit.
Poate că nu aveai dreptul să intri în lumea ei cu vise neîmplinite şi poate că nici nu ar trebui să afli despre lacrimile ce i se scurg dn ochii ai căror unic posesor eşti doar tu.
Era normal ca una ca ea să se îndrăgostească de lumea pe care tu i-ai arătat-o. Vedem mereu asta prin filme şi ne spunem că sunt iubiri fără speranţă. Nici ea nu mai are speranţe. Le-a pierdut pe toate în jocul periculos ale cărui regului le-ai stabilit singur, fără ca măcar să o întrebi.
E prea naivă să îndrăznească să îţi reproşeze că trişezi, că te joci cu inima ei şi că s-ar putea să i-o pierzi.
Şi chiar dacă e puţin cam târziu să dai înapoi, iubeşte-o sau las-o!
Da-i drumul. Las-o pe ea să treacă peste toate. Singură.
Oricum va fi bine. Mereu a fost.
Chiar dacă a strâns în inimă atâta venin încât să otrăvească tot universul ce o înconjoară.
Ar muri.
Şi probabil că ar învia iar... Doar pentru tine, pentru iubirea pe care ştie că i-o porţi, indiferent ce îi spui când o întâlneşti în drum spre serviciu.

Senzaţii.

Eşti atât de fragilă...
Asta îţi spui în timp ce braţele lui puternice apasă pe încheieturile firave ale mâinilor tale mici şi subţiri, aproape ca ale unei păpuşi de porţelan.
Te cuprinde de şolduri şi te dezlipeşte de sol.
Îţi laşi toată greutatea în mainile lui.
Nu te temi nici măcar o secundă că vei cădea.
Eşti sub vraja unei siguranţe ciudate ce te face să pluteşti nestingherită.
Te agăţi de el încleştându-ţi cu putere degetele în cămaşa lui de mătase.
Începe să te învărtă în cercuri strânse, iar mireasma fină a parfumului său se simte peste tot în jur.
Ameţeşti. Prin faţa ochilor iţi trec frânturi de imagini înlănţuite ca trailer-ul unui film de la cinematograf.
Exaltare.
Milioane de fluturaşi fericiţi se rostogolesc prin stomacul tău şi simţi că vei leşina.

- Domnişoară, caruselul s-a oprit. Mai doriţi un bilet sau vă daţi jos?