In lipsa ta

A trecut ceva timp de cand nu mai esti al meu. Imi este greu, dar orgoliul meu si greselile tale pe care le-am invatat deja pe derost ma fac in fiecare zi sa nu cedez.

Nu regret nimic, singurul lucru de care imi pare rau este ca imi lasi impresia ca tu ai trecut deja peste noi, cand eu nici macar nu stiu cum sa fac asta.

Si incerc sa nu te urasc in totalitate. Inca iti mai caut scuze jalnice de genul "asa e el" sau "atunci chiar ma iubea".

Ma mint singura ca te-am uitat, dar cel mai bine ma pricep sa-mi mint pe altii. Te mint chiar si pe tine ca imi este mai bine ca niciodata.

Ei bine, afla ca ma doare sufletul de cate ori te vad, ca as vrea sa iti vorbesc mai des, ca imi place cand incerci sa incepi conversatii cu mine. Cu toate ca eu nu le continui niciodata.

Ma doare ca te-am pierdut in favoarea ei.

Ma doare ca m-ai inlocuit cu ea, din toate punctele de vedere.

Ma doare ca ea a obtinut tot, ba chiar mai mult decat mine, intr-un timp mult mai scurt.

Ma doare ca desi imi doresc, nu poate sa mai fie niciodata ce a fost.

Cum as putea eu sa te mai privesc in ochi dupa ce stiu ca te-ai lasat purtat in bratele alteia?

Ce as putea sa mai iubesc si sa mai iert la un om care nu a avut nici macar respectul sa lupte pentru fata care i-a fost alaturi mai bine de un an si pe care a dat-o la o parte pentru ceva "mai nou"?

Inca raman uneori surprinsa cand te privesc in ochi si nu gasesc omul de care m-am indragostit in vara aceea si care m-a facut sa ii ofer tot ce am avut mai bun de oferit.

Nu m-am simtit niciodata amenintata de vreo fata. Credeam ca am locul meu special in inima ta. Si probabil asa a si fost. Nu am stiut insa ca inima ta poate avea mai multe astfel de locuri speciale, toate la fel de importante.

Cat despre mine, am invatat din nou sa traiesc fara sa depind de nimeni si nu mi-as mai da libertatea pentru nimic in lume, nici macar pentru tine!

Am inteles ca este mult mai bine asa si stiu ca o sa imi fie bine.

Am invatat sa traiesc, fara sa ma leg de iubirea ta bolnava!

Doar prieteni. E posibil?

Am nevoie de tine.
Am nevoie sa ma trezesti in fiecare dimineata, sa imi spui ce urmeaza sa facem in ziua respectiva.
Am nevoie sa ma suni din nou dupa 10 minute, sa imi aduci aminte sa nu intarzi ca de obicei.
Am nevoie sa vorbim cu orele, sa imi spui toate planurile tale de viitor, sa folosesti cuvinte precum "avem", "o sa mergem" si "vedem noi".
Am nevoie sa ma ti in brate atunci cand ma doare. Am nevoie sa te prind de mana inainte sa cad.
Am nevoie sa te sun seara si sa vorbim muult ca in zilele calduroase de vara.
Am nevoie sa te sun seara si sa vorbim 10 minute, dupa care sa adormi. Si eu sa tin ca de obicei telefonul deschis inca o ora si 50 de minute doar ca sa te aud cum respiri.
Am nevoie sa ma cert cu tine din toate nimicurile si apoi sa ne impacam si sa imi stergi lacrimile cu un servetel aspru, care imi irita pielea, dar eu sa nu pot sa iti spun sa te opresti pentru ca imi place sa stiu ca iti pasa.
Am nevoie sa iti cer sfaturi si sa iti povestesc tot ce fac.
Am nevoie sa te aud cum te lauzi, cum astepti sa fi laudat si cum te crezi cel mai bun.
Am nevoie sa iti spun ca esti cel mai bun.
Am nevoie sa ma protejezi, sa ma pot ascunde in spatele tau de cate ori mi se intampla ceva rau.
Nu vreau sa ne comportam ca si cum nu ne-am cunoscut niciodata.
Nu te mai iubesc, nu te mai pot considera iubitul meu nici macar o secunda, dar imi doresc sa ramanem ceea ce am fost inca de la inceput: prieteni.
Nu vreau sa imi iau inapoi toate lucrurile, nu vreau sa iti inapoiez chestia aia mica si rotunda pe care mi-ai asezat-o pe deget cu putin timp in urma.
Vreau sa fim prieteni, cel mai frumos tip de prietenie.

Stiu ca nu se poate. Stiu ca tu ma vrei altfel si ca nu vei putea sa ma accepti asa. Si va trebui sa merg mai departe, sa nu privesc nici macar pentru o clipa in urma mea!
Nu pot sa ma mai intorc la tine, nu pot sa te las sa ma mai ai in felul ala.
Ai facut prea multe greseli, te-am iertat de prea multe ori.
Acum va trebui sa alegi: prietenie sau nimic. Depinde de tine...