Mi-e dor sa ma cuprinzi cu bratele tale puternice.
Mi-e atat de dor sa fiu eu. Pentru ca de cand ai plecat, sunt doar o umbra.
As veni sa te caut, as merge oriunde daca as avea siguranta ca te voi gasi. M-am saturat sa alerg dupa fantasme. M-am saturat sa te caut in chipurile, dar mai ales in sufletele altora. M-am saturat sa rascolesc prin suflete straine in cautarea unei particele cat de mici, care sa-mi aminteasca de tine.
In lipsa ta, noptile au devenit mai lungi, iar momentele de tristete mai evidente in viata mea.
Mi-as dori sa te intorci, dar stiu ca pasii tai grabiti nu mai merg de mult spre mine, acum au probabil alta directie, alta muza...
Mai stii cand ma pictai?
Ma asezai pe o canapea veche si rupta, imi dezgoleai umerii si imi ridicai barbia. " Priveste drept inainte si nu te misca", dar eu ma miscam mereu, ca un model ce nu si-a invatat bine rolul. Eram incapatanata " Dar de ce sa nu ma misc? N-ar fi mai bine sa-mi surprinzi dinamismul in pictura ta?" si incepeam sa dau din picioare ca o fetita razgaiata care nu si-a primit cadourile de Craciun.
Tu imi explicai calm ca ai dori sa-mi desenezi liniile corpului meu si ca ai nevoie sa stau nemiscata pentru asta. " Cat timp?", "Cateva ore, iubito...", " Nu pot astepta atat, ma voi plictisi aici, pe canapeaua asta", "Ma iubesti?" ," Da.", " Atunci n-o sa te plictisesti. Gandeste-te cat de mult voi aprecia ce ai facut... Va fi o pictura perfecta".
Si am stat. O ora, doua... Nu mai simteam amorteala, nici oboseala. Am facut-o pentru tine.
Dar toate astea au trecut, acum sunt singura si mi-as dori sa te intorci sa ma pictezi iar.
As sta nemiscata o viata, doar sa te simt aproape.
Picteaza-ma in culori calde pentru ca asa a fost iubirea noastra, calda...
Cat as vrea sa te intorci...
