Doar o alta iubire. O alta idee...

Mi-a spus sa plec si s-a uitat la mine cu o privire atat de dura incat m-a izbit de perete.
Dar n-am facut-o.
L-am privit sfidatoare in ochi si pret de o clipa am simtit ca a cedat.
Am profitat de momentul lui de slabiciune si mi-am ales cu grija cateva cuvinte care sa se indrepte spre inima lui atat de greu de atins...
- Sa plec? Imi ceri sa plec sub pretextul ca te iubesc prea mult? Oare esti sincer cu mine, cu tine? Gandeste-te bine! Imi ceri sa plec ca si cum m-ai fi intalnit azi dimineata in fata unui magazin de pantofi. Nu... Scuza-ma, dar eu sunt mai mult de atat! Eu sunt fata pe care o sunai noaptea tarziu cand te simteai singur... Si n-am sa plec! Nu acum! Nu cand stiu ca ma minti... Nu cand stiu ca mai tii la mine.

Si a tacut. Ma privea in continuare, dar pupilele lui imi aduceau acum aminte de o seara de vara in care stateam imbratisati pe o banca, intr-un loc pustiu pe care nu mi-l mai amintesc la fel de bine...
I-as fi spus mai multe... As fi aruncat in el cu o mie de cuvinte care l-ar fi durut cu siguranta. Dar n-am facut-o. Stiam ca inca ma mai iubeste.

A ramas tacerea. Simteam un milion de senzatii si imi opream cuvintele pe limba ca sa nu iasa afara.


I-am fost recunoscatoare cand m-a luat in brate. I-as fi zis " te iubesc" de atat de multe ori pana as fi ramas fara cuvinte. I-as fi spus " Da, uite, asta e baiatul de care m-am indragostit".
Dar am ales sa tac.


Si de atunci traim intr-o eternitate de tacere.
Ne e bine asa si am invatat sa ne acceptam reciproc nebuniile.
De atunci nu ne-am mai zis niciodata "pleaca"... Nici nu mai aveam cum... Si nici nu ne mai doream.
Eram atat de siguri pe iubirea noastra...

Inainte sa se termine.